Marea iubire a lui Alain Delon a venit să-și ia rămas bun. Este singura femeie care l-a părăsit

Publicat: 23/08/2024 | 12:45

Se apropie clipa în care lumea își va lua rămas bun definitiv de la legendarul Alain Delon, un titan al cinematografiei mondiale. Înmormântarea sa va avea loc sâmbătă, la Douchy, unde a trăit aproape cincizeci de ani. Familia întreagă îi este alături, inclusiv fosta lui mare iubire, poate singura femeie care a avut curajul să-l părăsească.

Alain Delon s-a stins din viață duminică, 18 august, la vârsta de 88 de ani. Lumea cinematografiei și fanii din întreaga lume deplâng pierderea acestui titan. Ultimul seducător al marelui ecran, Alain Delon, a lăsat în urmă o carieră excepțională, o viață plină de romantism și trei copii.

Cei trei copii sunt acum alături de tatăl lor, iar acest moment dificil i-a unit, făcându-i să lase deoparte conflictele din ultimul an. De altfel, Anthony, Anouchka și Alain-Fabien au transmis un mesaj comun prin intermediul AFP, profund impresionați de numărul mare de condoleanțe și de valul de susținere primit din partea oamenilor.

„Suntem extrem de emoționați și atinși de fervoarea și afecțiunea de care a dat dovadă publicul său în Franța și în lume”, au transmis urmașii regretatului actor.

Sursă foto: Profimedia

Citește și: Ce relație a existat între Ramona Bădescu și Alain Delon. „M-am simțit sedusă și abandonată”

Când va avea loc înmormântarea lui Alain Delon

Între timp, au fost stabilite detaliile funeraliilor. Respectând dorințele actorului, care a refuzat un omagiu național sau o ceremonie politică, înmormântarea va avea loc în jurul orei 17:00, alături de cei 35 de câini ai săi, într-o capelă construită de el acum douăzeci de ani, lângă casă. Ceremonia va fi oficiată de Monseniorul Di Falco.

Cei trei copii ai actorului, Anthony, Anouchka și Alain-Fabien, au ales împreună un grup restrâns de apropiați care vor putea asista la ceremonie, conform revistei Paris Match, care a dedicat un număr special lui Alain Delon și pe care numeroși fani l-au lăsat la poarta reședinței. La ceremonie vor participa aproximativ patruzeci de persoane, printre care și Loubo, câinele malinois al lui Delon, și Colette, asistenta medicală care l-a îngrijit în ultimele luni.

Mai apoi, trupul neînsuflețit al actorului va fi depus în capelă, alături de câinii săi dragi, așa cum și-a dorit. Delon nu și-a dorit un priveghi fastuos sau un catafalc. În conformitate cu ultimele sale dorințe, actorul ar trebui să se odihnească până atunci pe un pat tapițat cu piele neagră, pe care îl instalase într-una dintre micile căsuțe de pe domeniu. Acest pat, pe care l-a cumpărat cu primul său onorariu, avea o mare valoare sentimentală pentru el.

„Acolo va fi expus corpul meu pentru ca aproximativ cincisprezece persoane, nu mai multe, să vină să se reculeagă”, a explicat marele actor pentru Paris Match.

Fosta mare iubire a starului francez a venit la căpătâiul său pentru a-și lua adio

În cursul zilei de sâmbătă, 24 august 2024, Anthony, fiul cel mare al actorului, se va afla la capelă alături de fiicele sale, Loup și Liv, nepoatele lui Delon, și de mama acestora, Sophie Clerico, cu care a păstrat o relație apropiată. Anouchka și Alain-Fabien vor fi susținuți de mama lor, Rosalie van Breemen, care este deja la Douchy de câteva zile. Rosalie van Breemen a fost una dintre marile iubiri ale lui Alain Delon, femeia care i-a dăruit doi copii, dar și singura ce a avut curajul să-l părăsească.

Sursă foto: Profimedia

În prezent, Rosalie van Breemen, în vârstă de 58 de ani, locuiește pe insula Sylt din Marea Nordului, parte a landului german Schleswig-Holstein. Ea lucrează ca jurnalist freelancer, producând emisiuni TV, documentare și show-uri de televiziune.

Rosalie a mărturisit că ea a fost cea care a pus capăt relației cu actorul.

„Nu mi-ar ajunge o carte pentru a descrie relația mea cu Alain Delon, dar dacă ar fi să spun pe scurt, m-aș rezuma la pasională și furtunoasă. Cred că am spus totul cu aceste două cuvinte (…). Când l-am părăsit, am decis ca Alain Fabien și Anouchka să petreacă timp egal cu părinții lor”, a declarat jurnalista, pentru  protv.ro.

Citește și: Trauma lui Alain Delon. Mama l-a lăsat la casa de copii