În ultima săptămână numărul de noi cazuri de COVID-19 a explodat în Marea Britanie. A fost înregistrată o creștere îngrijorătoare de 40 %. Oficialii din domeniul sănătății au anunțat 19.724 de infecţii noi şi 137 de decese în ultimele 24 de ore.
Situația este una critică în Marea Britanie, acolo unde doare în ultima săptămână a fost înregistrată o creștere de 40% a noilor cazuri de infecție. Până în acest moment, Marea Britanie are 43.155 de decese, potrivit bilanţului oficial de miercuri. (CITEȘTE ȘI: MĂSURI EXTREME, DIN CAUZA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS. MAREA BRITANIE AR PUTEA INTRA ÎN CARANTINĂ PENTRU JUMĂTATE DE AN)
Și numărul cazurilor raportate de la o zi la alta crește considerabil. Numărul de cazuri pozitive raportate miercuri a fost de 19.724, comparativ cu 17.234, marţi. Astfel, numărul total de cazuri în Regatul Unit a ajuns la 654.644.
Ca urmare a acestei explozii de noi cazuri, în anumite părţi din Anglia au fost impuse noi restricţii în cadrul sistemului de carantină locală pe trei niveluri anunţat de guvernul britanic, iar Irlanda de Nord urmează să înceapă o carantină „de circuit” de patru săptămâni.
Nici în România situația nu este prea roz. Aici înregistrându-se un număr ridicat de noi cazuri în fiecare zi. (VEZI ȘI: CORONAVIRUS ROMÂNIA, 14 OCTOMBRIE. UN NOU RECORD! 4.016 DE CAZURI NOI, ÎNREGISTRATE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE)
Până la data de 14 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 164.477 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Iar 122.714 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, miercuri, au fost înregistrate 4.016 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până în prezent, 5.601 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.