Marcela Fota tună și fulgeră! A ținut să închidă gurile celor care o judecă, după ce și-a refăcut viața: „Nimeni nu știe câte nopți am plâns”
Marcela Fota (45 de ani) tună și fulgeră, după ce a fost judecată de mai multe persoane pentru că și-a refăcut viața cu o persoană mult mai mică decât ea. Iată mai jos, în articol, ce a ținut artista să le transmită celor care o critică pentru relația pe care o are în prezent.
Marcela Fota a mărturisit, în cadrul unui interviu, faptul că nicio persoană nu cunoaște suferința pe care a resimțit-o în sufletul ei, după ce soțul său s-a stins din viață. Cântăreața susține că a plâns nopți la rând și i-a fost teamă că atât ea, cât și copilul ei ar fi putut fi în pericol.
„Nimeni nu știe câte nopți am plâns eu de teamă că mi se întâmplă și mie ceva și copilul meu rămâne singur. Nimeni nu știe absolut nimic, lumea știe doar să judece. De ce? Pentru simplul fapt că oamenii sunt foarte nemulțumiți de viețile lor și atunci stau și analizează. Eu încerc să găsesc în fiecare lucru și în fiecare zi doar partea frumoasă a fiecărei întâmplări”, sunt mărturisirile făcute de Marcela Fota la Antena Stars.
Vezi și MARCELA FOTA, MAI RĂSFĂȚATĂ CA NICIODATĂ. CE A PRIMIT DIN PARTEA IUBITULUI DE 23 DE ANI
Marcela Fota: „Nu înțeleg acum de ce trebuie să fiu pusă la zid”
Artista a continuat să expună ceea ce simte. Marcela Fota susține faptul că își dorește să fie fericită, alături de fiul ei. Mai mult decât atât, dorește să închidă „gurile rele” care au judecat-o de nenumărate ori, după ce și-a refăcut viața.
„Eu mi-am ales fericire. Eu mi-am ales să fiu fericită alături de băiatul meu, îmi cer scuze dragii mei, cei care comentați așa, că voi nu puteți accepta faptul că eu am ales, împreună cu băiatul meu, să fim fericiți. Și ce credeți? Așa vom continua! Fiecare poate să vorbească absolut tot ce vrea, eu am spus și mă repet că, atâta timp cât eu știu că seara când ajung acasă pun capul liniștită pe pernă, atâta timp cât deciziile și faptele mele nu afectează pe absolut nimeni, nu văd de ce ar trebui să dau explicații sau de ce ar trebui să fiu trasă la răspundere sau de ce ar trebui să fiu judecată”, a mai spus Marcela Fota.
În plus, referindu-se la relație, Marcela Fota nu înțelege de ce este judecată pentru alegerile personale. Artista susține că nu trebuie să fie „pusă la zid” pentru ceea ce face.
„Și să presupunem că aș avea o relație cu un bărbat, fraților am o relație cu un bărbat, adică ce am făcut, am spart vreo bancă, am împușcat pe cineva, ce am făcut? Sunt doi oameni normali, liberi, care pot face ce vor, fiecare cu viața lui. Nu vreau să mă afecteze sub nicio formă! Nu înțeleg acum de ce trebuie să fiu pusă la zid, pentru că atunci când am trecut prin cel mai greu moment al vieții mele, pe nimeni nu a interesat”, a mai spus artista.
Sursă foto: Facebook