Marcela Fota trecea, în urmă cu aproape doi ani, prin cea mai grea încercare a vieții. Artista de muzică populară își pierdea fulgerător soțul, în vârstă de 47 de ani, în urma unui infarct. Tragedia s-a petrecut în 2020, imediat după Crăciun, și a marcat începutul unei perioade grele pentru cântăreață și pentru fiul ei, atunci în vârstă de 11 ani. Iată însă că soarele iubirii a reapărut, de curând, pe strada Marcelei Fota, care și-a asumat o nouă relație.
„Sunt într-o relație! Lumea spune: «Cât a trecut, un an jumate? Vai, ce repede! Cât a trecut, trei ani, săraca, cât a stat!» Am ajuns în punctul în care, efectiv, cel mai important lucru pentru mine sunt eu și băiatul meu.
Sunt într-o relație și atât, nu contează cu cine”, a povestit Marcela Fota, la Acces Direct.
Artista în vârstă de 45 de ani și-a asumat deschis că viața are cursul ei și că sănătatea sa mentală o va ajuta să își crească fiul la fel ca până acum. De aceea, Marcela Fota a precizat că nu s-a ascuns nicio clipă, nici de copilul ei, nici de socri.
“David a înțeles că, indiferent ce apare în viața mea sau a lui, relația cu el nu o modifică absolut nimic. Pe el nu-l afectează și nici nu-l interesează ce fac eu în afara timpului nostru, petrecut împreună.
Indiferent de ce aș face eu în această viață, nu las să-l afecteze pe el sub nicio formă.
Familia soțului meu a înțeles că eu nu greșesc cu absolut nimic față de soțul meu, față de ei, sau față de cineva de pe acest pământ. Atâta timp cât eu sunt o femeie fără obligații, cel cu care sunt într-o relație este fără obligații, pe cine incomodăm? Pe absolut nimeni!”, a mai spus artista, la emisiunea de pe Antena Stars.