Marcela Fota își mai dorește un copil! Artista susține că vrea o soră pentru David, fiul ei, dar a abordat și subiectul operațiilor estetice. S-a spus despre ea că și-ar fi făcut intervenții pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic, însă Marcela Fota dezminte speculațiile. Susține că nu și-a făcut operații estetice, ci a apelat la trucuri.
Artista susține că îi este frică să-și facă operații estetice, iar chiar și nașterea a realizat-o pe cale naturală. Marcela Fota recunoaște însă că și-a injectat buzele și că și-a făcut mici ajustări.
”Nu am nimic împotriva celor care își fac operații estetice, însă, eu nu sunt de acord pentru că-mi este frică, chiar și nașterea am avut-o pe cale naturală, nu am nici o intervenție chirurgicală. Așa, mici ajustări am ca orice om, la vârsta mea de 27 ani necesită. Mi-am injectat buzele, am și postat un story când erau puțin negre. Când voi simți că este nevoie, voi face și intervenții, un lifting, la sâni, sunt dispusă la orice”, a spus Marcela Fota, pentru starpopular.ro.
Mai mult decât atât, Marcela Fota este pregătită pentru a deveni din nou mama. Aceasta susține că ar vrea să fie mama de fată, însă nu crede că fiul său ar fi de acord.
”O surioară? De ce nu, dacă Dumnezeu vrea, oricând! David nu cred că ar vrea, dar eu știu ce înseamnă să ai frați”, a mai spus Marcela.
(CITEȘTE ȘI: Europa, lovită de un ciclon polar! Avertizări meteo Cod roșu de ger și vijelii)
Totodată, Marcela Fota este, în prezent, implicată într-o relație. O poveste de dragoste care a fost destul de comentată și analizată. Artista însă, se declară mulțumită și împăcată cu alegerile ei.
”La cât de judecați suntem de oamenii din presă și cei care citesc fel și fel de prostii, cel mai simplu ar fi să fim întrebați ca să ne putem spune punctul de vedere. Atâta timp cât faptele și deciziile mele nu afectează pe nimeni, nu văd de ce aș fi judecată sau trasă la răspundere. Cât despre presă, aș avea o întrebare pentru cei care au decis să scrie despre mine numai tâmpenii: dacă aș angaja un detectiv să-i urmărească, să vedem și viețile fiecăruia, nu știu dacă le-ar fi ok.
Știi cum e vorba aia, uită-te în curtea ta mai întâi. Când ești împăcat și liniștit cu ceea ce trăiești, nu cred că te interesează ce face cel de lângă tine. Am trecut prin perioade grele ale vieții din care am învățat anumite lucruri, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns la nivelul la care când mă trezesc dimineața, nu spun Doamne dă-mi, spun: Doamne, mulțumesc!”, a mai declarat Marcela Fota.