Marcel Vela a fost impresionat de felul în care România a reușit să facă față epidemiei de coronavirus. După ce a participat la întâlnirea de marți a Consiliului JAI ( Consiliul Justiție și Afaceri Interne), acesta a ținut să transmită un mesaj în care își exprimă mulțumirea.
Marcel Vela a postat pe contul personal de Facebook un mesaj prin care le-a mulțumit românilor pentru felul în care s-au adaptat și au gestionat lucrurile în această perioadă destul de grea. (CITEȘTE ȘI: SE PRELUNGEȘTE SAU NU STAREA DE URGENȚĂ? ANUNȚUL FĂCUT DE KLAUS IOHANNIS)
„Acum mai mult ca oricând ne-am mutat cu toții interacțiunile în mediul online, suntem în permanență conectați și asta ne face să simțim poate mai puțin măsurile luate pentru distanțarea socială. Toată tehnologia de astăzi încearcă să ne eficientizeze timpul și munca, dar în aceeași măsură ne ajută și în plan personal pentru a ne păstra aproape oamenii dragi, chiar dacă îi putem vedea momentan doar printr-un ecran. Știu că este greu dar sunt extrem de surprins de modul în care am reușit cu toții să ne adaptăm acestei situații. Vă mulțumesc și vă felicit!
Așa cum vă spuneam, astăzi, într-o manieră virtuală, prin intermediul unei videoconferințe organizată de Președinția croată a Consiliului Uniunii Europene, am intrat în contact cu omologii mei din statele europene. Scopul nostru, al tuturor, este acela de a vă proteja.
Fiecare stat tratează cu mare grijă proprii cetățeni și nu numai, măsurile luate de noi toți gravitează în jurul sănătății dumneavoastră. Nimic nu reprezintă un focus mai mare în acest moment decât menținerea tuturor cetățenilor într-o siguranță maximă.
Pe lângă protejarea dumneavoastră, ne preocupă și revenirea treptată la normalitate, la modul în care se vor relaxa măsurile, deoarece totul trebuie gestionat astfel încât riscurile să fie cât mai mici. Am punctat personal importanța revenirii la normal, în mod gradual și controlat…”, a scris Marcel Vela, pe pagina sa de Facebook. (VEZI ȘI: CE SE ÎNTÂMPLĂ DIN 1 IUNIE ÎN ROMÂNIA! PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A ANUNȚAT NOILE RESTRICȚII)
În prezent, în România au fost confirmate 11,616 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 și s-au înregistrat 663 de decese.