Marcel Toader a mers joi seara la TV şi a cerut disperat ajutorul! Afaceristul nu mai ştie ce să se facă înainte cu doar câteva ore de întâlnirea cu Maria Constantin în faţa magistraţilor pentru a pune capăt mariajului lor.
Marcel Toader i-a cerut ajutorul primarului pentru a-i restitui hainele fostei soţii, Maria Constantin. Afaceristul a spus că apelează la edil în numele relaţiei de prietenie care-i leagă.
„Domnule primar, vă cer ajutorul şi dumneavoastră pe această cale pentru a putea restitui fostei mele soţii hainele, documentele şi fotografiile din copilărie. Mă adresez dumneavoastră pentru simplul fapt că ne cunoaştem de patru ani, că am fost invitat acasă la dumneavoastră unde am petrecut momente foarte frumoase, pentru care vă mulţumesc, dar şi dintr-un alt motiv mă adresez Domniei voastre. Cunoaşteţi familia Constantin de foarte mulţi ani, am văzut că vă ajutaţi şi susţineţi în diversele ocazii, o cunoaşteţi de asemenea foarte bine pe fosta mea soacră şi, de aceea, îmi permit, în numele prieteniei ce vă leagă, dar şi faptul că sunteţi edilul din zona comunei Livezi, cu 2301 locuitori, să mă ajutaţi să înmânez atât actele, cât şi hainele de iarnă ale Mariei”, este scrisoarea lui Marcel Toader.