Cea de-a 68-a ediție Eurovision a creat numeroase controverse, de la participarea Israelului pe fondul războiului din Gaza, până la descalificarea Olandei și câștigarea tofeului de către Elveția. Cireașa de pe tort a fost momentul în care câștigătorul Eurovision 2024, Nemo, a spart trofeul pe scenă la scurt timp după ce i-a fost înmânat. Reprezentantul Elveției a stârnit și mai tare tensiunile în rândul tuturor, mai ales că în versurile melodiei sale a vorbit despre faptul că este non-binar. După tot acest spectacol, Marcel Pavel a avut o reacție furibundă! Artistul care ne-a reprezentat cu onoare în anul 2002 în cadrul concursului a făcut praf Eurovision 2024.
Marcel Pavel este una dintre cele mai reprezentative și puternice voci din România, un artist care a dăinuit de-a lungul anilor și care, în anul 2002, alături de Monica Anghel, ne-au reprezentat cu mândrie la Eurovision. După ce concursul din acest an a stârnit numeroase controverse și chiar revoltă în jurul fanilor. după ce câștigătorul concursului a spart trofeul pe scenă și a cântat o piesă ce a scandalizat lumea. În plus, acesta este și prima persoană non-binară care câștigă concursul. Și reprezentatul Olandei a a fost descalificat cu doar două ore înainte de finală după ce poliția a fost sesizată că olandezul ar fi avut un comportament necorespunzător la adresa unei femei din producție. După toate aceste controverse stârnite în jurul concursului, Marcel Pavel a avut cuvinte dure de spus!
(CITEȘTE ȘI: CUM ÎL SCOATE DIN PEPENI PE MARCEL PAVEL FIUL SĂUL: “MĂ DERANJEAZĂ!”)
„Nu am urmărit Eurovisionul anul acesta. Am văzut doar știri pentru că de mulți ani încoace, eu participând împreună cu Monica Anghel, Ionel Tudor și Mirela Fugaru în 2002 ne-am calificat pentru prima dată în istorie participării în acest concurs. A devenit un fel de concurs de bufonerie, atracții nefirești și se implică și politicul foarte mult. Îmi pare rău, nu mai urmăresc și nu am ce să vă spun acum. Am ascultat piesa „Nemo” care înseamnă Nimic, asta este Eurovisionul: Nimic” , a spus revoltat artistul la CANCAN.RO.
Așa cum știm, în acest an România nu a avut reprezentant trimis la Eurovision. Marcel Pavel a spus cum i s-a părut această decizie. Deși susține că nu mai urmărește show-ul, artistul spune că ar fi trebuit să trimitem, totuși un reprezentant în concurs.
„Nu a fost o decizie bună că România nu a participat. Chiar dacă în ultimii ani am fost sub nivelul așteptărilor noastre, nu vreau să jignesc, dar nu s-au calificat. Faptul că ne ascundem nu este bine. Dacă eram prezenți, nu cred că strica. Se auzea, din nou, despre țara noastră, despre România. De ce să nu participăm, de ce să fim noi contra vântului tot timpul?”, susține Marcel Pavel.
(VEZI ȘI: CUM A AJUNS MARCEL PAVEL LA O NUNTĂ CU ELICOPTERUL. CÂȚI BANI CERE ARTISTUL LA UN EVENIMENT)
Roxen, Theodor Andrei și Wrs au fost ultimii trei artiști care au reprezentat România la Eurovision. Dacă ultimul s-a calificat în finală, despre primii doi nici nu se poate pune problema. Marcel Pavel a vorbit și despre reprezentanții care nu au reușit să ajungă în finală.
„Apropo de aliniamentul acesta al statelor, am avut reprezentanți și nu ne-au onorat deloc, nu ne onorează. Dacă aceasta este condiția, atunci nu are sens să mai participăm. A fost bine că nu am participat. Îmi pare rău că trebuie să spun, lumea este mai mult atrasă de subcultură la această oră și de partea orientală. Este o suferință pentru noi, dar trecem și peste lucrul acesta și încă mai ținem standardele sus și stindardul muzicii de calitate” , a spus Marcel Pavel pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.