Fără doar și poate, Armina și Marcel sunt nedezlipiți. Așa cum am remarcat, bruneta este omniprezentă în viața fostei ispite de la Insula Iubirii. Merge cu el la toate podcast-urile, au zeci de postări împreună, iar de curând cei doi s-au și logodit, tot în cadrul unui podcast. În plus, tânăra a fost cea care „l-a scăpat” pe Marcel de colegul Jimmy Dub. Pare-se, bruneta ar fi manevrat situația în favoarea sa, pentru a-l îndepărta pe Marcel de cântăreț. Și, pare-se că i-a reușit. Așadar, după ce a băgat râcă între Marcel și Jimmy Dub, care păreau să fie un duo muzical cu mare potențial, Armina a demonstrat că ..poate mult mai mult. Ce vrem să spunem cu asta. Ei bine, CANCAN.RO are informații și imagini care vorbesc de la sine. Iată cum l-a tradus bruneta tatuată pe Marcelino, fără ca el să realizeze.
Fie că își dă seama sau nu, Marcel nu deține deloc controlul în relația cu Armina. Ispita macho de la Insula Iubirii se pare că a cam fost tradusă, și nu de oricine, ci de femeia pe care a cerut-o în căsătorie. Dar să o luăm cu începutul. Armina și Marcel au început tatonările înainte de Insula Iubirii. Numai că, la scurt timp după ce flacăra dintre ei s-a aprins, „Papi Chulo” Marcel a trebuit să-și onoreze contractul cu Antena 1. Așadar, și-a făcut băgăjelul, a zburat în Thailanda și a lăsat-o pe Armina acasă…cel puțin asta credea el. Ce s-a întâmplat cu Marcel în emisiune știm cu toții. Și-a făcut frumos rolul de ispită, iar apropierile dintre el și Maria au fost evidente și constante. „Maluma” a ochit-o pe tânără încă din primele zile și n-a mai lăsat pe nimeni să se atingă de ea. Daar, ce făcea Armina în tot acest timp, vă-ntrebați?! Ei bine, petrecea alături de un monden muschiulos de la noi!
(ACCESEAZĂ ȘI: Se vrea Dan Bilzerian de România! Ultima aroganță a lui Bogdan Mocanu! A strâns bunăciunile în piscină și…)
Da, ați ghicit! În timp ce bărbatul care după ce s-a întors din Thailanda i-a pus un inel pe deget, Armina se distra de mama focului prin Dubai cu Bogdan Mocanu și alți bărbați! Și știm cu toții petrecerile nebune pe care Bogdan le dădea prin Dubai și nu numai, cu șampanii scumpe și femei care de care mai dezbrăcate. Așadar, la aceste party-uri petrecea și Armina, actuala logodnică a lui Marcel. Se știe deja că tinerei îi place viața de huzur, iar faptul că Marcel se afla la mii de kilometri distanță, și fără telefon( așa cum este regulamentul emisiunii Antenei 1) au determinat-o pe bruneta tatuată să-și facă de cap.
A încercat ea să ascundă semnele, ba chiar s-a tuns scurt și s-a vopsit bruneta, dar tatuajul de pe piept a dat-o imediat de gol. Și, pentru cei care se întreabă dacă nu cumva Armina a făcut toate astea din răzbunare că Marcel o încerca la Maria, vă spunem că nu este cazul. Asta pentru că imaginile cu Armina și Bogdan Mocanu sunt de pe vremea când emisiunea nu se difuzase la tv, așadar nu avea cum să știe exact ce s-a întâmplat cu Marcel. Degeaba a încercat ea să ascundă totul, căci ochii noștri vigilenți au văzut tot și, v-am arătat, ca de fiecare dată, dovezile.
Și asta nu este singura dată când Armina a încercat să șteargă urmele trecutului. Să ne amintim de faptul că tânăra a fost acuzată că pe vremea cât se afla în Dubai nu ar fi lucrat în imobiliare, așa cum susține, ci ar fi practicat meseria de escortă. Fotografiile respective ar fi fost postat pe site-uri de profil din Dubai. Supărată că imaginea i-a fost denigrat și că relația cu Maluma de România ar putea să fie pusă în pericol, bruneta a reacționat și a vrut să pună capăt tuturor speculațiilor. Armina spune că este vorba despre un fake news grosolan și că cineva încearcă să îi facă rău.Mai mult, bruneta a precizat că fotografiile respective au fost furate de pe pagina sa de Instagram și prelucrate în așa fel încât să pară că sunt de pe un site de escorte. Acum, nu știm sigur care este adevărul, dar dacă imaginile acelea să spunem că ar fi putut fi trucate, video-ul pe care l-am pus la dispoziția dumneavoastră.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.