Marcel Ciolacu, veste bună pentru pensionari: „Pensiile mai mici vor crește mai mult. Se închid 99% din inechități”

Publicat: 01/12/2023 | 23:36
Marcel Ciolacu/foto: Facebook

Premierul Marcel Ciolacu a confirmat, într-un interviu marca Victor Ciutacu, difuzat de RTV, chiar de Ziua Națională a României,  aplicarea legii pensiilor de la 1 ianuarie 2024.

„Anul viitor, deja nouă lege a pensiilor a fost promulgată, intră în vigoare de la 1 ianuarie. Primul lucru indexarea cu inflație, este și în noul buget și până la 1 septembrie se fac recalculări. Am avut întâlniri cu ministrul și sindicaliștii, de la 1 septembrie se vor face plățile conform recalculării pe principiile stabilite cu Banca Mondială și Comisia Europeană. Pensiile mai mici vor crește mai mult. Se închid 99% din inechități și mi se pare corectă abordarea. M-am săturat să citesc că gradul de sărăcie cel mai mare e la noi. E unul din indicatorii cei mai importanți, când se calculează indicele de sărăcie”, a spus liderul PSD Marcel Ciolacu, potrivit GÂNDUL.RO.

Întrebat dacă majorările au legătură cu campania pentru prezidenţiale, Ciolacu a spus că este vorba despre „deciziile corecte” agreate cu partenerii europeni.

„Dacă rămânem și calculăm totul în logică electorală, ajungi să pierzi tot, dacă ești hotărât și iei deciziile corecte, e un calendar stabilit cu Comisia Europeană, nimic nu se face întâmplător. Avem echipe tehnice, negocieri cu Comisia, avem sute de jaloane. Eu am discuții cu comisarii, de fiecare dată. Când am fost la Malaga, am vorbit cu comisarul pe economie, o voi avea și pe această luna cu închiderea deficitului”, a mai spus premierul.

Cele mai importante prevederi din Legea pensiilor

  • pensiile a peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după noua formulă.
  • de la 1 ianuarie 2024 punctul de pensie se majorează cu 13,8%, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.
  • dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică).
  • până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani urmează să se egalizeze treptat.
  • în cazul femeilor, concediul pentru creşterea copilului este considerat perioadă contributivă, iar vârsta de pensionare se reduce cu 6 luni pentru fiecare copil (până la cel mult 3 ani şi 6 luni).
  • se vor acorda puncte suplimentare pentru perioadele de cotizare mai mari de 25 de ani după următoarea formulă: +0,5 puncte/an pentru intervalul 26 – 30 de ani; +0,75 puncte/an pentru intervalul 31 – 35 de ani; +1 punct/an începând de la 36 de ani.
  • sporurile nepermanente pentru care s-au plătit contribuţii se iau în calcul la stabilirea pensiei: acord global, al 13-lea salariu, plata cu ora, premii, prime etc.
Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult