Marcel Ciolacu susține că nu se pot organiza alegerile parlamentare: ”Este posibil să fie depus un proiect de lege în acest sens”
Marcel Ciolacu, președintele PSD, susține că nu se pot organiza alegeri parlamentare în această perioadă şi spune că ia în considerare depunerea un proiect de lege: „Nu, nu se poate. Dar nu-i interesează altceva decât să se ţină alegerile, să înjure PSD-ul”, a precizat Ciolacu la Antena 3, întrebat dacă, se pot organiza alegeri parlamentare, în condiţiile în care există un record naţional al infectării cu COVID-19.
”Cum să ieşi tu, preşedintele României, în conferinţă de presă, când ai cel mai mare grad de infectare – încă nu s-a propagat cel de la alegeri, după două săptămâni vedem ce se întâmplă – are obsesie cu PSD – şi la sfârşit să spui românilor să respectaţi regulile, adică să vă spălaţi pe mâini, să purtaţi mască. Toate ATI-urile sunt pline. Lumea va avea o lehamite să meargă, mai ales după aceste imagini, Lumea va avea o lehamite să mai vină la vot, fiindcă nu mai contează ce votează ei, contează cine decide să fie la putere şi care este structura Parlamentului. Plus numărul de infectări, şi părerea mea este că vor depăşi 2.500, vor merge spre 3.000″, a adăugat liderul PSD, potrivit GÂNDUL.RO.
Marcel Ciolacu: E posibil să depunem un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare
Președintele PSD spune că este posibil să existe un proiect de lege privind amânarea alegerilor.
„Este posibil să facem acest lucru. Este posibil să fie depus un astfel de proiect de lege. Am văzut mai mulţi lideri, eu nu am cerut până acum, care au cerut acest lucru. Lideri din Parlament, nu din PSD”, a spus Ciolacu, întrebat dacă social-democraţii vor face un proiect de lege ca să amâne alegerile.
Peste 2000 de cazuri de coronavirus! 557 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă
2086 de cazuri de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, la 25.797 de teste efectuate. 37 de persoane au decedat, iar 557 sunt internate la ATI. Până astăzi, 1 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 129.658 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 103.994 de pacienți au fost declarați vindecați.
Este a doua zi consecutivă în care numărul cazurilor de coronavirus depășește pragul de 2000. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.086 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.