Marcel Ciolacu și-a dat demisia de la șefia PSD, după rezultatul alegerilor prezidențiale: ”E un act unilateral!”

Publicat: 25/11/2024 | 16:03

Este știrea momentului! Marcel Ciolacu a decis să își dea demisia după rezultatul alegerilor de duminică, 24 noiembrie 2024. Liderul PSD a pierdut în fața independentului Călin Georgescu și a președintei USR, Elena Lasconi. La scurt timp, premierul a anunțat că se retrage și că nu va mai candida pentru nicio funcție. Totuși, va rămâne alături de colegii lui până la alegerile de duminica viitoare, 1 decembrie 2024.

Rezultatul alegerilor din 24 noiembrie 2024 au fost o adevărată surpriză pentru români. Călin Georgescu a câștigat cu 22,95%, primind 2.120.284 de voturi. Acesta se va lupta în turul doi cu Elena Lasconi care a primit 1.771.820 de voturi (19,17%). Președinte USR l-a întrecut pe Marcel Ciolacu, însă diferența dintre cei doi a fost foarte mică, liderul PSD obținând 1.769.523 voturi (19,15%).

Citește și: Cutremur politic după alegerile prezidențiale! Cine ar veni la conducerea PNL dacă Nicolae Ciucă demisionează

Ce a transmis Marcel Ciolacu după ce și-a dat demisia

Marcel Ciolacu este primul lider PSD care nu intră în finala prezidențială. Rezultatul alegerilor de duminică, 24 noiembrie, a fost unul surprinzător. Premierul s-a clasat pe locul 3, iar la scurt timp după numărarea voturilor, acesta a anunțat că își dă demisia.

Mai mult decât atât, Marcel Ciolacu i-a felicitat public pe cei doi candidați care au intrat în turul doi. De asemenea, liderul PSD a precizat că a sunat-o pe Elena Lasconi după afișarea rezultatelor. Premierul a asigurat că nu va exista o contestație din partea partidului său.

„În primul rând, aș dori să felicit pe cei care s-au calificat, conform votului românilor, în turul doi. I-am și scris doamnei Lasconi, am și sunat-o și am felicitat-o. PSD nu va face nicio contestație, chiar dacă diferența este foarte mică. Eu aseară i-am dat secretarului general demisia. Astăzi la ora 17.00 am convocat un Consiliu Politic Național și o să venim după Consiliu și o să comunicăm decizia.”, a declarat Marcel Ciolacu.

Așadar, Marcel Ciolacu și-a înaintat demisia încă de aseară, după rezultatul alegerilor, iar astăzi urmează o ședință a Consiliului Național al PSD. Premierul a declarat că această întâlnire nu îi va schimba hotărârea pentru că este vorba despre o decizie unilaterală. De asemenea, liderul PSD a ținut să menționeze că nu va mai candida pentru nicio funcție în partid.

„În primul rând nu vorbim de o acceptare a demisiei (n.red. de către conducerea PSD) pentru că demisia e un act unilateral. O să rămân alături de colegii mei până duminică la alegeri. Sunt ferm convins că vom veni și cu un calendar de alegeri în interiorul PSD. Eu, Marcel Ciolacu, nu voi candida pentru nicio funcție”, a mai spus premierul României.

Citește și: Ce avere are Călin Georgescu, surpriza colosală de la alegeri? Își ține banii într-un cont maghiar