Președintele PSD – Marcel Ciolacu – a avut o întâlnire cu Sergei Stanishev, preșdintele Socialiștilor Europeni, în contextul conflictului din Ucraina.
Există o ”familie europeană” care trebuie să dea dovadă de coordonare într-o astfel de perioadă tensionată, a precizat Marcel Ciolacu pe Facebook, valul de refugiați din Ucraina inducând și consecințe sociale și economice asupra tuturor cetățenilor UE.
Este necesar, în astfel de condiții, un sprijin financiar din partea UE pentru România și celelalte state membre aflate acum în prima linie, menționează liderul social-democraților.
”Am discutat astăzi cu președintele Socialiștilor Europeni, domnul Sergei Stanishev, despre coordonarea la nivelul familiei noastre politice europene în contextul situației din Ucraina, a valului de refugiați și a consecințelor economice și sociale asupra cetățenilor noștri.
În acest context, una dintre acțiunile comune trebuie să fie în direcția solicitării unui sprijin financiar din partea UE pentru România și celelalte state membre aflate acum în prima linie”, a scris Marcel Ciolacu în mediul online, potrivit GÂNDUL.
În același timp, a mai insistat Marcel Ciolacu, un nou ”mecanism de reziliență pentru compensarea pierderilor suferite de statele membre în urma aplicării sancțiunilor împotriva Federației Ruse” este absolut necesar.
”De asemenea, cred că se impune un nou mecanism de reziliență pentru compensarea pierderilor suferite de statele membre în urma aplicării sancțiunilor împotriva Federației Ruse, dar și a crizei din energie.
PSD va continua să promoveze activ aceste obiective la nivel european, prin europarlamentarii săi și prin intermediul familiei sale politice europene, astfel încât gestionarea eficientă a crizei refugiaților să se facă concomitent cu accesarea unui pachet financiar solid pentru compensarea pierderilor economice, în special în domeniul energetic”, notează Marcel Ciolacu pe pagina sa de socializare.