Marcel Ciolacu: „România trebuie să își asume rolul de a deveni un hub regional care să asigure stabilitatea și dezvoltarea în Estul Europei și zona Mării Negre”

Publicat: 14/06/2022 | 15:15
Vernisajul expoziției „Cronicile unei invazii ruse în Ucraina 2022: începutul” / Sursa: Alexandra Pandrea

România este alături de Ucraina, care trebuie să câştige acest război, iar în acest moment „Vladimir Putin se face responsabil de a fi criminal de război”, a declarat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, la inaugurarea expoziţiei foto organizată de Ambasada Ucrainei, la care a participat și Oleksandr Kornienko, primul preşedinte adjunct al Radei Supreme a Ucrainei.

„Aici un artist reprezintă realitatea de acum, din Ucraina. Îl asigurăm pe domnul vicepreşedinte că România, ca şi până acum, va fi printre cei mai mari susţinători ai Ucrainei şi am văzut nu numai implicarea autorităţilor, dar implicarea directă a românilor pentru refugiaţii Ucrainei şi faptul că cu toţii suntem alături de acest război total injust, incorect, neprovocat. Şi este evident că, în acest moment, Vladimir Putin se face responsabil de a fi criminal de război”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit Gândul.

„Ucraina trebuie să câştige acest război”

Președintele Camerei Deputaților a adăugat că România continuă să fie alături de Ucraina.

„România va fi alături de Ucraina. Ucraina trebuie să câştige acest război, ne vom implica logistic, atât executiv, cât şi legislativ, cât şi cu expertiza noastră de a susţine aderarea Ucrainei, a Republicii Moldova şi Georgiei la Uniunea Europeană. Ucraina, Georgia, Republica Moldova sunt părţi din Europa, iar locul lor este alături de Uniunea Europeană. O decizie a unui stat suveran nu poate fi sancţionată de către alt stat. Nu am crezut că în 2022 vom mai avea parte de un război din Europa, de aceea toate ţările civilizate trebuie să facă scut în jurul Ucrainei, să ajute Ucraina să depăşească aceste momente şi mai ales să câştige acest război”, a afirmat liderul PSD.