Prof. dr. Alexandru Rafila s-a alăturat echipei PSD, a anunţat joi, preşedintele social-democraților, Marcel Ciolacu, care a declarat că „domnul Rafila trebuie să se regăsească în viitorul Parlament al României”.
Potrivit liderului PSD, Alexandru Rafila s-a alăturat echipei PSD și va fi pe listele partidului pentru alegerile parlamentare, informează GÂNDUL.RO.
„Aşa cum v-am promis şi dumneavoastră, şi colegilor mei, şi simpatizanţilor PSD de când am preluat funcţia de preşedinte al PSD, am spus foarte clar că partidul trebuie să se deschidă în primul şi în primul rând pentru specialişti din prima linie deja recunoscuţi atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Astăzi îi mulţumesc domnului prof. dr. Rafila că s-a alăturat echipei noastre şi sunt ferm convins că această luptă cu pandemia nu este una de conjunctură şi nu este o luptă care va dura foarte puţin timp. (…) Domnul Rafila trebuie să se regăsească în viitorul Parlament al României”, a declarat Ciolacu într-o conferinţă de presă care a avut loc joi.