Marcel Ciolacu: „Lucrurile merg în direcția corectă. Vom avea energie electrică fără probleme în România”
„Preţul la energie trebuie plafonat, reglementat şi creat un fond de solidaritate”, spune Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.
730.000 de români s-au trezit cu facturi duble la energia electrică în lunile de vară. Sumele sunt aberante şi ajung chiar şi la 8.500 de lei pentru iulie şi august, informează GÂNDUL.RO.
Consumatorii casnici cu un consum de până în 255 de kilowaţi vor plăti un preţ plafonat de 80 de bani. Consumatorii care vor depăşi 300 de kilowaţi, vor plăti toată cantitatea la preţul din contract.
„Avem o legislație de a impune la consumatorii casnici 0,68 cu 0,8 cu anumite plafoane cum este normal.
A venit o ordonanța mai detaliată şi UE a venit şi a spus ce spunea şi PSD prin toţi membri săi, dar mai ales prin mine, că preţul la energie trebuie plafonat, reglementat şi creat un fond de solidaritate.
Mă bucur că am avut dreptate şi lucrurile merg în direcția corectă. Vom avea energie electrică fără probleme în România”, a spus Marcel Ciolacu, liderul PSD.