Marcel Ciolacu, la semnarea contractului pentru Centura Buzău: Asistăm la un exercițiu de bune practici privind colaborarea dintre administrația centrală și cea locală
Liderul Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor și Infrastructurii, și Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, au participat luni la evenimentul de semnare a Protocolului pentru Centura Buzău.
Liderii PSD au mers marți la Buzău, circumscripția în care a fost ales deputat Marcel Ciolacu, pentru a fi prezenți la semnarea protocolului pentru centura municipiului.
„Asistăm la un exercițiu de bune practici în ceea ce privește colaborarea dintre administrația centrală și administrația locală”, a spus președintele PSD, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Buzău, potrivit GÂNDUL.RO.
Marcel Ciolacu a lăudat, cu această ocazie, progresele făcute de ministrul Sorin Grindeanu pentru descentralizarea lucrărilor, dar și pentru recordul de contracte semnate de la preluarea mandatului la conducerea instituției – de 4,7 miliarde de euro, până la finalul lunii august.
„Nu am nicio reținere să vă spun că Sorin Grindeanu este primul ministru care nu a trâmbițat descentralizarea, este primul ministru care efectiv a mers în peste 40 de consilii județene și primării de municipii și reședință de județ și a descentralizat lucrările de la CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – n.r.) către administrațiile locale, unde sunt adevărații beneficiari, în cazul nostru fiind buzoieni”, a afirmat liderul PSD.
„România are șansa de a trece mult mai ușor peste aceste crize”
În acest context, președintele social democraților a apreciat că acest demers ar trebui replicat și la nivelul altor ministere, chiar și la Ministerul Dezvoltării – condus de Cseke Attila (UDMR), la Compania Națională de Investiții – unde lucrările sunt centralizate. „Ar trebui descentralizate, obiectivele majore rămânând în atribuțiile Ministerului Dezvoltării, cred că aceasta este calea de urmat”, a spus Marcel Ciolacu. „Este un interes direct și o responsabilitatea față de cetățenii care l-au votat direct pe domnul primar”, a explicat Marcel Ciolacu dorința de urgentare a termenelor de predare.
„E un proiect decisiv pentru buzoieni și pentru firmele buzoiene această dezvoltare a 26 de kilometri de centură care face legătura și între A7 și viitorul drum expres Buzău – Brăila și mai departe urmând pe podul de la Brăila continuându-se spre Autostrada A2 la Constanța – deja lucrurile au sens, au o logică, avem și un ministru și un primar care înțeleg fenomenul și vedeți că nu mai vorbim de planuri generice, ci lucruri foarte aplicate – va duce la dezvoltarea atât a municipiului, cât și a județului, va ușura traficul imens de mult și normal că sunt foarte mândru de acest lucru și această implicare”, a detaliat președintele PSD, admițând că a avut mai mult o implicare sentimentală între cei doi și că „înainte de a fi pesedist, sunt buzoian”.
„Este un lucru extraordinar pentru că, pentru ca o țară să intre în recesiune, sunt doi indicatori importanți, inflația și șomajul. În acest moment există inflație în România, există în toată Europa, dar în România nu există șomaj. Astfel de lucrări pornite, mai ales în zona de execuție, și pe termene scurte, pentru că cei ma grei ani vor fi următorii doi ani pentru întreaga Europă, ca și pentru România, România are șansa de a trece mult mai ușor peste aceste crize”, a conchis Marcel Ciolacu.