Marcel Ciolacu: Intrarea PSD în guvern reprezintă garanția că veniturile vor crește. România trebuie stabilizată
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că PSD a ales să între la guvernare pentru a stabiliza România, după încercarea nereușită a fostei coaliții de guvernare. El a precizat că dacă cei de la PNL nu ar fi acceptat condițiile puse PSD, nu ar fi intrat la guvernare alături de aceștia.
„Nu am intrat la guvernare punând alte condiții. Dacă nu ar fi fost acceptat programul PSD-ului de nu am fi acceptat să intrăm la guvernare. Prin aceste măsuri veniturile romanilor vor creste”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit GÂNDUL.RO.
Liderul PSD a transmis că procentul din PIB pentru investiții va fi de 7% , dar se vor face eforturi pentru atragerea și altor fonduri, în special fonduri europene.
„Am lăsat toate orgoliile deoparte. Am dat dovadă de maturitate politică. România trebuie stabilizată. Intrarea PSD în guvern reprezintă garanția că veniturile vor crește. Avem 7% din PIB pe investiții, avem obligația să ne asigurăm că acest guvern va atrage și alte fonduri fonduri europene. Sunt măsuri care vor stabiliza România”, a spus el.
El a explicat de ce a renunțat PSD la a ocupa poziția de premier de la începutul coaliției în rotativă.
„Știu că o să mă întrebați de ce PSD nu a luat primul premierul la rotație deși eram îndreptățiți în urma alegerilor. PSD a decis că măsurile pentru oameni sunt mai importante decât funcțiile. Acum PSD trebuie să guverneze pentru români și nu pentru funcții sau ministere cu bani”, a afirmat Ciolacu.
El îndeamnă și celelalte partide să dea dovadă de responsabilitate pentru a putea redresa situația României.
„PSD este cel mai stabil partid din România. îmi doresc ca și celelalte partide să dea dovadă de aceeași dovadă de caracter”, a declarat Marcel Ciolacu.
Întrebat despre cine va fi vicepremier din partea PSD, Marcel Ciolacu a declarat: „În vechea coaliție au fost ocupate de vicepreședinți fără portofolii. Mi-am permis sa cer colegilor mei acest vot. Astăzi voi lua hotărâre. Până mâine dimineață se va ști acest lucru, dar va fi un vicepremier cu portofoliu„.
Miniștrii PSD:
- Finanțe -Adrian Câciu
- Transporturi – Sorin Grindeanu
- Munca – Marius Budăi
- Sănătatea – Alexandru Rafila
- Agricultura – Adrian Chesnoiu
- Economie – Marius Humelnicu
- Apărare – Vasile Dîncu
- Cultură – Lucian Romașcanu
- Tineret și Familie – Gabriela Firea