Marcel Ciolacu – președintele interimar al PSD – a declarat duminică la Buzău, unde s-a aflat la sfinţirea Catedralei Sfântul Sava, că luni va depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Liderul social-democrat a ținut să precizeze că votul în favoarea acestui demers ”e un act patriotic”.
În același timp – informează GÂNDUL.RO -, Ciolacu i-a recomandat premierului Ludovic Orban să meragă la biserică şi ţină legătura cu autorităţile locale pentru a afla astfel adevărata agendă a românilor.
”Mâine dimineaţă o depun. Şanse sunt destul de bune, e un act patriotic să voteze această moţiune în acest moment, la câte tâmpenii fac…dar suntem la biserică”, a declarat Ciolacu jurnaliştilor, la finalul evenimentului.
”Câteodată, clasa politică nu se ridică la aşteptările populaţiei. Nici eu n-am reuşit să-l conving pe premier la o mai bună colaborare instituţională între Guvern şi Parlament. Dar o să-i fac azi o recomandare: ce am trăit eu azi, aici, atâta emoţie şi atât calm…să meargă şi dânsul la biserică, să ţină mai des legătura cu autorităţile locale şi astfel cu toţii vor afla adevărata agendă a românilor”, a declarat președintele PSD.
Edilul Sectorului 1, Dan Turodache, a declarat, duminică, la Antena 3, că dacă va trece moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, social-democrații îi vor propune președintelui Iohannis un premier tehnocrat.
Iohannis hotărăște ce va face. Președintele trebuie să respecte Constituția. Poate se va hotărî să facă alegerea bună. Avem în acest o propunere. Este vorba despre un tehnocrat care a cochetat la un moment dat și cu PSD. E o propunere, zic eu, de nerefuzat pentru Președinte, a spus primarul Sectorului 1, la Antena 3.