Marcel Ciolacu: ”Este normal să se mărească pensiile. Nu este o pomană, e un drept!”
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marți în cadrul unei conferințe de presă susținută la Buzău că ”este normal să se mărească pensiile” în contextul economic actual.
Liderul PSD a mai precizat că „nu putem lăsa pe cei cu veniturile mici și pe pensionari, și nu este o pomană, este un drept al dânșilor, să ducă în spinare toată această perioadă complicată”, informează Gândul.
„România nu este singulară în tot ceea ce se întâmplă acum în lume, şi mai ales în UE. Am văzut că şi în Germania s-au mărit pensiile, nu a fost atât de mare discuţia. Este normal să se mărească pensiile, pentru că nu putem lăsa pe cei cu veniturile mici şi pe pensionari, şi repet, nu este o pomană, este un drept al dânşilor, să ducă în spinare toată această perioadă complicată nu numai pentru România. Ieri am fost în Republica Moldova, unde inflaţia este de aproape 30%, deci lucrurile sunt şi mai complicate”, a precizat Ciolacu.
Liderul PSD se declară convins că această măsură va fi decisă în coaliția de guvernare.
„Sunt ferm convins că vă vom anunţa după ce vom lua această decizie în coaliţie. Ştim foarte bine că suntem la al treilea pachet economico-social luat în mai puţin de şase luni de zile. Am văzut şi efectele acestor pachete atât sociale, cât şi economice, am avut cea mai mare creştere pe primul trimestru din UE. Înseamnă că deciziile luate în coaliţie şi apoi în Guvern şi în Parlament au efectul scontat. Nu sunt suficiente, categoric”, spune Ciolacu.