Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a fost întrebat marți, la Parlament, dacă vede posibilă organizarea de alegeri anticipate.
Acesta a declarat, potrivit GÂNDUL.RO, că în calitate de om politic nu exclude niciodată nicio variantă, dar în calitate de om de stat exclude posibilitatea alegerilor anticipate pentru că „România are nevoie de stabilitate”.
„Ca om politic niciodată nu exclud nicio variantă. Ca om de stat, din punctul meu de vedere, este exclus să avem anticipate, deoarece România are nevoie de stabilitate”, Suntem într-o criză regională de securitate şi nu cred că România, Europa şi parteneriatul strategic pe care îl avem cu Statele Unite în acest moment îşi permit alegeri anticipate sau altfel de crize în România. Uitaţi-vă la ce se întâmplă la ţările din jur”, a declarat Marcel Ciolacu.
Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat de jurnaliști, luni, la conferința de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz, dacă ar fi de acord cu declanșarea alegerilor anticipate, în condițiile în care PSD și PNL nu se vor înțelege la rotația premierilor. Aceasta e stabilită pentru 25 mai, atunci când Marcel Ciolacu ar trebui să preia funcția de prim-ministru de la Nicolae Ciucă. Șeful statului a dat de înțeles că rotația este posibilă și se va întâmpla.
„Mă voi implica pentru a garanta stabilitatea şi bunul mers al lucrurilor”, a asigurat el.
„Această coaliţie a apărut ca un rezultat al raţiunii politice. România a înţeles că vor veni multe crize, politicienii au înţeles, spre surprinderea multora, că ţara trebuie guvernată de un Guvern cu o susţinere solidă în Parlament. Aşa s-a creat coaliţia care guvernează România de mai bine de un an, un Guvern condus de premierul Ciucă care a reuşit să evite un impact grav al tuturor crizelor prin care am trecut până acum, atât criza energetică, cât şi criza de securitate”, a spus președintele.