Marcel Ciolacu: „Dacă nu ne implicăm şi nu cumpărăm produse româneşti, nu dăm nicio șansă industriei româneşti, nici locurilor de muncă”
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că ar trebui să ne implicăm şi să cumpărăm cu prioritate produse româneşti, mai ales că intrăm în perioada de sărbători de iarnă.
„Numai aşa, noi, românii, ne ajutăm noi pe noi”, a spus Marcel Ciolacu.
„Cu toţii ştim că nu a fost un an formidabil nici în domeniul agriculturii, am avut şi seceta, şi războiul, au fost nişte fluctuaţii ale preţurilor la grâne, din cauza războiului din Ucraina. Cert este că anul acesta am produs dublu faţă de cât consumă România la grâu, am avut proiecte şi programe de ajutor, în jur de 500 de milioane de euro. A reuşit o performanţă domnul ministru Petre Daea şi este prima dată când subvenţia de la jumătatea lunii octombrie nu se mai dă avans 50%, ci având 70%. Ştiţi foarte bine că a fost o prioritate şi a PSD, şi a Coaliţiei, fiindcă aici am avut un numitor cu prim-ministrul, industria alimentară şi am venit cu plafonarea preţului la energie, cu 3.000 de lei, la fel ca în construcţii, şi în agricultură (..,)
Avem şi inflaţie din cauza scumpirii la produsele alimentare şi o spun fără nicio reţinere, să fim cât se poate de corecţi: încet, încet, nu numai în România, ci în întreaga Europă – şi m-am uitat cu domnul ministru al Finanţelor şi pe cifrele din ţări cu economii mult mai consolidate, de exemplu Germania, care este un motor economic al Europei -, consumul, încet, încet, începe să scadă şi trebuie să fim corecţi cu noi toţi. Dacă nu ne implicăm şi nu cumpărăm cu prioritate produse româneşti, şi anul acesta, mai ales că intrăm în perioada de sărbători de iarnă, dar şi anul viitor… Numai aşa, noi, românii, ne ajutăm noi pe noi”, a mai spus Marcel Ciolacu, potrivit Gândul.
Președintele PSD a precizat că a încurajat producătorii să ajungă procesatori.
„Dacă nu cumpărăm produse româneşti, nu dăm nicio şansă nici industriei româneşti și nici locurilor de muncă”
„Vorbim de un domeniu în care, să încercăm, balanţa comercială pe produse alimentare să o mai echilibrăm. Dacă nu ne implicăm noi toţi – nu vorbim de politicieni, noi vorbim de români -, dacă nu ne implicăm ca prioritar să cumpărăm produse româneşti, nu dăm nicio şansă nici industriei româneşti, nici locurilor de muncă”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Liderul PSD crede că și în restaurante ar trebui să fie mai multe produse româneşti.
„Cred că ăsta este pasul de urmat. Ştim toţi – nu are rost să minţim şi să ne păcălim -, vom avea producţie. La Daea, când nu e ploaie, vine cu ploaia… Oricum vom avea producţie, dar nu va veni un an uşor anul viitor dacă nu ne mobilizăm pe toate sectoarele, HORECA, restaurante, supermarketuri, să promoveze în primul rând produsele româneşti, şi noi, când intrăm în magazin, în primul rând să punem mâna pe produsele româneşti”, a mai spus Ciolacu.