Marcel Ciolacu, liderul PSD, informează că Autostrada Moldovei ar putea fi gata anul viitor.
Va exista Autostrada Moldovei, iar lucrările s-ar putea termina până la sfârșitul anului 2024, a declarat luni seara, potrivit GÂNDUL.RO, Marcel Ciolacu.
„Am mers, alături de ministrul Grindeanu, la fiecare lot. Am văzut cum decurg lucrările. Există aceste premise”, a spus liderul PSD.
Acesta consideră greșit faptul că ministrul Transporturilor se schimba așa de des. „În Germania nu s-a schimbat timp de 14 ani. Sunt niște reguli. Nu poți să faci doar după moftul politicului și să schimbi oameni când ceva funcționează.”
Asociația Pro Infrastructură a scris, săptămâna trecută, că termenul va fi depășit.
Progresul fizic al lucrărilor se învârte în jurul cifrei de 8%-10%, după 8 luni de lucrări.
Contractul a fost semnat în 16.06.2022, cu ordin de începere emis în 22.08.2022 și o perioadă de execuție directă (fără proiectare) de 20 de luni. Asociația Pro Infrastructura estimează că termen de finalizare – aprilie 2024 – va fi depășit. Pentru a se încadra în termen, Pizzarotti-Retter ar trebui să aibă un ritm mediu lunar de aproximativ 7%, adică o viteză de șapte ori mai mare decât până acum.