Mara Bănică, suspectă de Covid-19? Jurnalista este însărcinată în luna a șasea

Publicat: 28/09/2021 | 17:27

La începutul lunii august, jurnalista Mara Bănică a făcut un anunț pe care multe persoane îl așteptau: aceasta a mărturisit că va deveni mămică pentru a doua oară! În ultima perioadă, aceasta este îngrijorată, deoarece fiul ei cel mare, Dima, a intrat în contact cu un coleg, la școală, care a fost testat pozitiv la noul coronavirus.

Mara Bănică urmează să devină mămică pentru a doua oară! Jurnalista, însărcinată în luna a șasea, este foarte fericită că fiul ei, Dima, va mai avea o surioară, așa cum a declarat, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO la sfârșitul lunii august.

Într-un interviu recent, jurnalista Mara Bănică a mărturisit faptul că este îngrijorată pentru fiul ei, Dima, dar și pentru ea, mai ales că este însărcinată în luna a șasea, să nu se infecteze cu noul coronavirus. Fiul ei cel mare a intrat în contat, la școală, cu un coleg care a fost testat pozitiv la virus. Acum, cei doi se testează zilnic pentru a fi siguri că sunt în regulă.

”Mă testez zi de zi și eu, și Dima. Nu am niciun fel de simptome, sper să rămână așa, dar am avut un atac de panică. Mă tem foarte tare de boală și din cauza sarcinii, e și normal. Mi-e frică să nu se întâmple ceva, mai ales că este un copil foarte dorit. Tot ce pot să sper este să nu îmi afecteze cumva sarcina. În rest, trec prin orice, suport orice, dar să fie bine bebelușul”, a spus Mara Bănică pentru Fanatik.

Citește și MARA BĂNICĂ A DEZVĂLUIT SEXUL BEBELUȘULUI SĂU PENTRU CANCAN.RO. CE SPUNE VIITOAREA MAMĂ DESPRE PROBLEMELE DIN SARCINĂ + VESTEA PRIMITĂ DE LA MEDICI

De asemenea, Mara Bănică nu s-a vaccinat împotriva noului coronavirus până în prezent. Medicii i-au recomandat, cu trei luni înainte ca ea să rămână gravidă, să nu îl facă, fiindcă ”nu era clară situația cu vaccinul”.

”La acea vreme, pe când eu mă chinuiam să rămân însărcinată, nu era clară situația cu vaccinul. Cu trei luni înainte de a rămâne, medicii nu știau cum este cu vaccinul, mi s-a recomandat să nu îl fac. După ce am rămas însărcinată, nu era clar dacă e bine să te vaccinezi, așa că nu l-am mai făcut. Acum, văd eu, zic medicii că e ok, dar nu pot să risc”, a mai spus Mara Bănică.

Sursă foto: arhivă Cancan