MApN a iniţiat o ordonanţă de urgenţă! Ce se va întâmpla cu personalul militar și polițiștii
Vești bune pentru personalul militar și polițișii din România! Începând cu data de 1 iulie 2022, se prevede posibilitatea actualizării a cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut pentru personalul militar, poliţişti şi poliţiştii de penitenciare.
Astfel, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a semnat marţi, 24 mai, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se propune actualizarea şi îmbunătăţirea unor serii de prevederi din domeniul salarizării şi asigurării altor drepturi financiare ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale şi din celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, anunţă vineri ministerul, într-un comunicat oficial.
În plus, soldaţii şi gradaţii profesionişti vor avea dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din solda de funcţie, în condiţii similare cadrelor militare în activitate.
”Pentru atingerea obiectivului strategic de a oferi României armata performantă de care are atâta nevoie în aceste momente, pe lângă asigurarea echipamentelor de ultimă generaţie, care au început deja să intre în dotarea structurilor militare române, este esenţial să ne concentrăm şi pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale militarilor noştri – activi, în rezervă sau în retragere, ale salariaţilor civili din ministerul nostru, precum şi ale familiilor lor.
Performanţa profesională de înalt nivel trebuie motivată prin condiţii de muncă la nivelul celorlaltor armate din ‚[rile membre ale NATO, printr-un sistem de salarizare decent şi prin asigurarea drepturilor financiare în mod echitabil, care să reflecte importanţa misiunilor pe care aceşti oameni le au”, spune minstrul Apărării Naţionale.
”Aceste probleme se vor agrava în timp”
”Din analizele efectuate la nivelul MApN, precum şi din discuţiile pe care le-am purtat cu personalul ministerului în unităţile pe care le-am vizitat în aceste prime şase luni de mandat, a rezultat cu claritate că există deficite importante de personal, că avem probleme serioase în ceea ce priveşte retenţia personalului de înaltă specializare. În lipsa unor măsuri oportune şi eficiente, aceste probleme se vor agrava în timp.
VEZI ȘI: MAPN A FĂCUT ANUNȚUL! SE FAC RECRUTĂRI PENTRU ARMATA ROMÂNĂ
Nu doar contextul de securitate, ci mai ales respectul pe care îl datorăm militarilor de carieră şi personalului civil din Armata României şi din întregul sistem naţional de securitate pentru sacrificiile pe care le fac zi de zi, ne obligă să acţionăm acum. Acest proiect de ordonanţă de urgenţă este doar un prim pas în atingerea acestui deziderat”, a declarat ministrul Vasile Dîncu.
Salarii echitabile în cadrul MApN
Proiectul de act normativ urmăreşte eliminarea unor inechităţi şi diferenţe de tratament în asigurarea drepturilor de natură financiară personalului din Ministerului Apărării Naţionale şi din alte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională în comparaţie cu alte categorii de salariaţi din sistemul public.