EFICACE. Atacantul Gueye Mansour a marcat doua goluri Vasluiului, ziua, si a rupt ringul de dans in discoteca, seara Atacantul imprumutat de FC Timisoara lanternei Ligii I nu a ratat ocazia de a petrece in clubul Turabo dupa cea de-a treia victorie din campionat. Liviu Chirita Pentru fotbalistii Gloriei Buzau, momentele de fericire au fost extrem de rare in acest sezon. Venita dupa o lunga perioada de seceta, izbanda categorica in fata Vasluiului lui Porumboiu, 4-1, a fost celebrata asa cum se cuvine de o parte din componentii lotului din Crang. Astfel, varful senegalez Gueye Mansour, autor a doua goluri in disputa cu formatia antrenata de Viorel Moldovan, a fost vazut sambata seara sarbatorind in clubul Turabo din Capitala. Africanul nu a fost singur in discoteca, martori prezenti in aceeasi locatie dezvaluind pentru Cancan ca acesta era insotit de alti doi coechipieri, dar si de cateva domnisoare cu forme apetisante. Jucatorii Buzaului au venit „pregatiti” in Bucuresti, dupa ce ar fi incasat o prima frumusica pentru ultima lor performanta. Faptul ca Mansour si compania si-au primit ceva bani dupa o lunga perioada de timp alimenteaza si mai mult speculatiile aparute in ultima vreme in lumea fotbalului, conform carora Buzaul ar fi jucat contra Craiovei, Rapidului si Vasluiului cu gandul la remuneratii venite dinspre Ghencea, pe baza prieteniei existente intre Gigi Becali, patronul Stelei, si Costel Bucur, bossul Gloriei.