Manelistul Costel Biju s-a ales cu plângere penală după ce a blestemat un polițist
Costel Biju s-a ales cu plângere penală după ce manelistul a blestemat un polițist care l-a amendat pentru că nu a purtat masca de protecție, în urmă cu câteva zile, în apropiere de Ploiești, anunță reprezentanții Sindicatului Europol.
În urmă cu doar câteva zile, Costel Biju a fost surprins într-o benzinărie din apropiere de Ploiești, de un polițist din cadrul Secției Blejoi, în timp ce nu purta masca de protecție.
Drept urmare, manelistul a fost amendat cu 1.500 de lei, însă în momentul în care i-a fost înmânat procesul-verbal de constatare a contravenției, Biju l-a blestemat pe agent.
Polițistul avea bodycam
Incidentul a fost surprins de bodycam-ul înregistrat pe polițist și pe care manelistul nu l-a observat. Astfel, reprezentanții Sindicatului Europol au anunțat că au depus o plângere penală împotriva lui Costel Biju pentru ultraj.
„În timp ce așteptăm ca autoritatea Poliției să crească, urmărind eurobarometre bazate doar pe statistici care nu au vreo legătură cu situațiile din stradă, colegii noștri sunt expuși adevăratelor pericole din cauza unei legislații interpretabile și reglementate în favoarea infractorilor.
Fondul problemelor pe care polițiștii le întâmpină se datorează lipsei de resursă umană, a mecanismelor coerente pentru recuperarea creanțelor provenite din amenzi contravenționale, precum și a pedepselor mult prea mici, la acest moment, pentru infracțiunile de ultraj comise împotriva polițiștilor.
La acestea se mai adaugă și atitudinea unor persoane ce au rol de legiuitori în Parlamentul României, care consideră că măsurile restrictive în perioada stării de alertă nu le sunt aplicabile în momentul în care doresc să-și cumpere la ceas de seară o shaorma dintr-un spațiu public închis, ba mai mult subminează în mod grav autoritatea Poliției Române jignind și amenințând colegii, afirmând despre aceștia că au ca studii doar câteva clase și că nu știu să interpreteze legea.
Și fiindcă legislația lacunară permite, astfel de modele sunt preluate ulterior și de către alți cetățeni, astăzi având de a face cu noi provocări. Una dintre acestea s-a consumat în data de 27 iulie 2020 pe raza comunei Păulești, județul Prahova, unde un coleg de-al nostru care a demonstrat verticalitate în fața unui pseudo-artist pe care l-a amendat pentru faptul că nu a purtat masca de protecție în mod corespunzător în incinta unei benzinării.
A amenințat agentul
Cetățeanul onest, cu model de comportament copiat cel mai probabil de la alții care se cred deasupra legii, aflând că este sancționat contravențional a recurs la a-l amenința pe colegul nostru, promițându-i, într-un limbaj suburban, că în 15 zile i se va întâmpla ceva rău, deoarece mama sa are la rându-i îndeletniciri obscure, constând în faptul că face farmece, în trecut un polițist decedând ca urmare a demersurilor acesteia, în mod ostentativ rupând în fața polițiștilor prezenți, procesul verbal de constatare a contravenției, nu de alta, dar un astfel de cetățean „are o valoare” ce depășește prevederile legale.
Prin intermediul avocatului specializat în drept penal Bușea Alin Daniel, organizația noastră, la acest moment a sesizat unitatea de parchet competentă cu privire la săvârșirea infracțiunii de „ultraj”, mai ales în condițiile în care există deja un precedent în care un cetățean care l-a „blesmat” pe un agent constatator să își cumpere medicamente de banii cu care a fost amendat, a fost condamnat de instanță.
În cazul de față, vorbim despre colegul nostru din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Blejoi care a mai avut situații în care a amendat și alte „VIP-uri” ale societății, respectiv pe consilierul unui parlamentar care flutura ostentativ legitimația pentru a scăpa de aplicarea sancțiunii și pe un alt manelist care a încercat sa-l mituiască cu scopul a nu-l sancționa pentru că nu avea întocmită polița RCA pentru autoturismul pe care îl conducea”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Europol.