Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale ”Victor Babeş” din Bucureşti a transmis un mesaj îngrijorător! Medicul a dezvăluit faptul că secţiile de terapie intensivă COVID-19 din Capitală sunt pline non-stop, iar de cele mai multe ori la spital ajung familii întregi, inclusiv cu bebeluşi de o lună.
Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook Ro Vaccinare, medicii trag un semnal de alarmă cu privire la COVID-19: „Nu vă jucaţi cu viaţa voastră sau a familiilor voastre, că o să veniţi într-un moment în care să nu mai putem face nimic pentru voi”.
Potrivit postării, secţiile de terapie intensivă COVID-19 din Bucureşti sunt pline tot timpul. Mai mult decât atât, potrivit medicului Simin Aysel Florescu, oamenii se tratează acasă, expunându-se unor reacţii adverse.
„Mai grav este că, acum, în valul 4, familii întregi, de la bebeluşi de o lună până la adolescenţi de 16-17 ani, împreună cu părinţii lor, au nevoie de internare. Şi cei mai mulţi sunt nevaccinaţi. În ultimele zile au început să vină familii întregi, toţi cu Covid, niciunul nu e vaccinat, nici cei care puteau, nici cei cu factor de risc. Ajung să-şi infecteze toată familia sau se infectează simultan şi ajung la noi internaţi. Avem şi nou născuţi, în jur de 3 – 4 luni. Ajung în ultimul stadiu al bolii. Dacă vin după 8-9 zile şi vin cu insuficientă respiratorie şi ajung direct la ATI, sunt greu de tratat. Dacă măcar ar veni în primele zile ale bolii i-am ajuta mai mult”, spune în mesaj medicul Simin Aysel Florescu.
În ultimele 24 de ore au fost 1.568 de cazuri noi de COVID-19, un nou record de infectări al ultimelor luni. În același interval, 28 de persoane au murit. La ATI sunt internate 358 de pacienți cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere.
Până astăzi, 4 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.104.766 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).1.058.215 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.568 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În intervalul 03.09.2021 (10:00) – 04.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 28 de decese (18 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Iași, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 28 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Sursă foto: Arhivă Cancan