Managerul Spitalului Judeţean din Vrancea a fost confirmat cu coronavirus și dus la spital

Publicat: 12/04/2020 | 19:45

Managerul Spitalului Judeţean din Vrancea a fost confirmat cu coronavirus și dus la spital. Bărbatul era cazat la o pensiune din Focșani pentru cadrele medicale.

Duminică, el a fost escortat de angajaţii ISU la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean. Acum, urmează să fie testate și cadrele medicale cu care a intrat în contact la pensiune. (CITEȘTE ȘI: MEDICUL STREINU-CERCEL, ANUNȚ ȘOCANT ÎN CRIZA CORONAVIRUSULUI: ”DACĂ NU NE VINE MINTEA LA CAP, NE APUCĂ TOAMNA ÎN CASE”)

„Pensiunea este pentru cadrele medicale. Directorul s-a cazat acolo, el a spus că are intrare separată şi stă acolo. El stă acolo de vreo două săptămâni. Iniţial a spus că vrea să se izoleze. Pensiunea este închiriată de Primărie pentru medicii care nu vor să-şi expună familia. El a dat o declaraţie că avea intrare separată. Eu ştiu că acolo sunt medici. Acum cadrele medicale trebuie testate şi introduse în izolare”, a explicat reprezentantul Prefecturii Vrancea, Adrian Creţu.

Până astăzi – 12 aprilie – pe teritoriul României au fost confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 852 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 310 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 310 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 204 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.193 de persoane. Alte 68.757 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 62.328 de teste.