Man. City a scăpat de suspendarea de doi ani din cupele europene
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anulat astăzi suspendarea pe doi ani dictată în luna februarie de UEFA împotriva clubului englez Manchester City pentru încălcarea fair-play-ului financiar. Totuși, fosta campioană a Angliei va trebui să plătească o amendă de 10 milioane de euro, o treime din pedeapsa impusă de forul continental.
Cei de la City s-au declarat foarte încântați de decizia TAS, în timp ce mulți acuză deja că hotărârea Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne reprezintă o lovitură importantă dată regulii fair-play-ului financiar. UEFA poate face apel la decizia curții federale elvețiene, dar cel mai devreme după startul ediției 2020-2021 a cupelor europene, astfel că echipa lui Pep Guardiola va putea lua startul în sezonul viitor al Champions League.
În acest moment, Man. City ocupă locul secund în Premier League, cu 72 de puncte, la mare distanță în urma noii campioane Liverpool, și este calificată în semifinalele Cupei Angliei, unde o va înfrunta pe Arsenal, sâmbătă, 18 iulie, după ce a câștigat Cupa Ligii la începutul lui martie în fața lui Aston Villa. Totodată, City are prima șansă la calificarea în sferturile de finală din Champions League, după ce ce s-a impus în tur cu 2-1 pe terenul lui Real Madrid.
Dacă decizia suspendării UEFA nu ar fi fost anulată, Premier League ar fi putut acționa în consecință întrucât regulile proprii privind fair-play-ul financiar sunt asemănătoare.