„Mămica” America Express și Chefi la Cuțite le-a dat vestea proastă șefilor de la Antena 1: „Nimeni nu o va putea bate vreodată”

Publicat: 02/10/2023 | 19:05

America Express, Chefi la cuțite sunt două dintre cele mai vizionate emisiunii de la Antena 1, însă, chiar și în ciuda audiențelor uriașe înregistrate, Mona Segall, ”mămica”  așa cum este intitulată producătoarea celor două proiecte, nu poate face față televiziunii concurente. Care este, de fapt, emisiunea pe care nimeni nu o va putea bate la audiență. 

Mona Segall se poate mândri cu statutul de ”mămica” America Express și Chefi la cuțite. Nu de puține ori a bătut detașat audiențele postului concurent, însă, există un format despre care susține că nu crede că îl va putea înfrânge vreodată.

Mona Segall, producătoarea America Express și Chefi la cuțit”, dezvăluiri despre postul concurent

Citește și: ADIO, AMERICA EXPRESS! MONA SEGALL A ANUNȚAT CĂ RENUNȚĂ SĂ MAI FACĂ FAIMOASA EMISIUNE PE CELE DOUĂ CONTINENTE AMERICANE: „RENUNȚ DEFINITIV PENTRU CĂ…”

Așa cum a declarat de multe ori, au existat ediții în care Chefi la cuțite a bătut audiența Pro Tv-ului, însă nu și în fața show-ului Românii au Talent. In cadrul unui interviu acordat jurnalistei Cristina Stănciulescu, Mona Segall a spus lucrurilor pe nume și recunoaște că nu crede că cineva o să poată să detroneze show-ul Românii au Talent.

”Eu nu văd lucrurile aşa (n.r referitor la cum se simte când știe că bate Pro Tv-ul cu show-urile de la Antena 1)… De pildă, nimeni, niciodată nu va putea bate vreodată „Românii au talent”, pentru că acela este formatul perfect de televiziune şi nimeni nu a descoperit până acum ceva mai bun. Asta este o problemă în toată lumea, nu numai la noi, la Antena, sau oriunde. Showurile de genul acesta care au tot ce vrei, nu au cum să fie bătute. Dar da, „Chefii la cuţite” bat de mult timp Pro TV-ul, dar eu nu mă gândesc la lucruri aşa”, a spus Mona Segall.

În cadrul aceluiași interviu, producătoarea și-a adus aminte de vremurile în care făcea parte din echipa lui Adrian Sîrbu. Nu sunt mulți cei care știu că Mona Segall a pus bazele celor mai mari producții ale postului concurent: Dansez pentru tine, Vocea României, Românii au Talent și Master Chef.

”Eu la Pro TV nu mă gândesc ca la Pro TV… Pe mine mă întrebau colegii mei atunci când am plecat de la Pro, cum rezist… Ei plângeau în fiecare zi, şi eu în sufletul meu, dar nu arătam, şi erau drame, şi ne era greu să ne adaptăm şi să găsim un format care să funcţioneze şi care să fie pe sufletul nostru… erau foarte multe greutăţi… şi ei nu înţelegeau de ce nu sufăr mai tare şi le-am spus că eu nu mă leg de locuri, eu mă leg de oameni.

Când am plecat din Pro TV nu a mai rămas cam nimeni dintre oamenii cu care am lucrat. Nu mi-aş fi dorit să mă întorc în Pro TV, mi s-ar fi părut mult mai greu să lucrez acolo cu alţi oameni, decât să lucrez în altă parte. Şi am ales să lucrez în altă parte şi bine am făcut”, a continuat producătoarea Mona Segall.

”Adrian Sîrbu este cel care m-a învățat tot ce știu și căruia îi datorez enorm”

Mona Segall nu a uitat de unde a plecat și recunoaște că Adrian Sîrbu este cel care i-a insuflat iubirea pentru televiziune, dar și omul căruia îi datorează enorm. Deși a avut oamenii potriviți în preajma ei, producătoarea susține că în această lume a televiziunii este destul de greu să nu faci și compromisuri, altminteri poți dezamăgi publicul sau businessul.

”Adrian Sîrbu este cel care m-a învăţat tot ce ştiu şi căruia îi datorez enorm. Era omul care mă punea în situaţiile în care trebuia să fac lucruri pe care nu le ştiam şi pe care nu le mai făcusem niciodată în viaţa mea”, spune Mona Segall. „El a hotărât că trebuie să fac reclame şi pe urmă a hotărât că trebuie să fac televiziune. Şi se purta mereu ca şi cum ar trebui să ştiu toate astea foarte bine. Este o meserie în care nu poţi să nu faci compromisuri, altminteri poţi dezamăgi publicul, businessul. Eu am lucrat în cinematografie pe vremea în care aceasta nu era considerată un business, dar după acea lucrurile nu au mai fost la fel. Acesta este cel mai important atu al meserie: să faci compromisuri fără să se vadă prea tare.”,a mai spus producătoarea.

Citește și: CE A FĂCUT GINA PISTOL ÎNAINTE DE A ÎNCEPE CHEFI LA CUȚITE PE ANTENA 1. MESAJUL SUBLIMINAL TRANSMIS DE FOSTA PREZENTATOARE A SHOW-ULUI