”Mami, ne-am asigurat de nu știu câte ori”. Mărturii tulburătoare ale mamei fetiței de 11 ani care a scăpat cu viață din accidentul provocat de un polițist

Publicat: 15/01/2022 | 10:24

Poliţistul care a accidentat mortal o fată de 13 ani şi a rănit grav o alta în vârstă de 11 ani într-un accident produs joi în Sectorul 1 din Bucureşti este urmărit penal pentru uciderere din culpă. Mama fetiței care a supraviețuit a făcut declarații cutremurătoare!

Poliţistul care a accidentat mortal o fată de 13 ani şi a rănit grav o alta în vârstă de 11 ani într-un accident produs joi în Sectorul 1 din Bucureşti este urmărit penal pentru uciderere din culpă. Procurorii l-au audiat vineri mai multe ore, iar la finalul audierilor s-a decis plasarea lui sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorul de caz Călin Radu a declarat că agentul nu se afla în misiune în momentul accidentului şi conducea cu viteză peste limita legală, urmând a fi dispusă o expertiză care să stabilească viteza exactă:

„Din administrarea mijloacelor de probă, s-a reţinut că avea mijloacele luminoase în funcţiune, dar nu şi pe cele acustice, că nu se afla în misiune, iar procurorii nu au reţinut incidenţa niciunei cauze justificative sau de neimputabilitate.

(VEZI ȘI:MESAJUL EMOȚIONANT TRANSMIS DE FAMILIILE FETELOR UCISE ÎN CARTIERUL ANDRONACHE! „ASTĂZI A FOST CEA MAI GREA ZI”)

Ca urmare a nerespectării limitei maxime de viteză admise în localitate, nu a acordat prioritate de trecere victimei şi a accidentat-o, provocându-i leziuni traumatice ce au cauzat decesul imediat. Facem precizarea că victima minoră în vârstă de 13 ani era angajată în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni”, a declarat Procurorul Călin Radu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1.

Mama fetiţei supraviețuitoare în accidentul din Capitală cere dreptate

Mama fetei de 11 ani care a scăpat cu viaţă spune că fiica ei a avut un soc atunci cand a aflat ca prietena ei a murit in accident si acum este sedata. Femeia cere sa se faca dreptate si vinovatul sa plateasca:

(VEZI ȘI:ZECE PERSOANE AU AJUNS LA SPITAL DUPĂ CE DOUĂ MICROBUZE S-AU CIOCNIT ÎN FAȚA GĂRII OBOR DIN CAPITALĂ | VIDEO)

„Ca orice mamă am întrebat-o în primul rând cum se simte și apoi cum s-a întâmplat. Și mi-a explicat copilul: ”Mami, ne-am asigurat de nu știu câte ori, stânga-dreapta. Nu venea nicio mașină. Am coborât pe trecerea de pietoni. Raisa se ținea de mine”. Se țineau una de cealaltă, de fapt. Am ajuns aproape de trecerea de pietoni și la un moment dat a văzut că venea acest individ cu o viteză destul de mare pentru zona respectivă și pentru faptul că se apropia de trecerea de pietoni.

Copilele atunci au grăbit pasul ca să ajungă pe trotuar și l-au văzut cum a accelerat și mai tare. Pe fetița mea a lovit-o și a aruncat-o pe burtă pe trotuarul celălalt, iar de Raisa nu mai știa.”, a povestit mama fetei la Antena 3.

Polițistul care a ucis-o pe Raisa, pe o trecere de pietoni din București, are 27 de ani și lucra ca agent încă din anul 2017. Acesta obţinuse permisul de conducere în România în 2012, dar și l-a preschimbat în 2016 în Marea Britanie, fiind valabil pe bază de reciprocitate cu Uniunea Europeană, a informat, vineri, Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

Sursa foto. Arhiva CANCAN