Mama și fiica ei de 14 ani, colege de salon într-o maternitate din Botoșani
O mamă a ajuns să împartă același salon dintr-o maternitate din Botoșani cu fiica sa în vârstă de 14 ani. Cele două au adus pe lume doi bebeluși la o distanță de câteva ore una de cealaltă.
Medicii unei maternități au avut parte de o situație neașteptată în momentul în care au descoperit că atât mama, cât și fiica sa în vârstă de 14 ani, urmează să intre în sala de nașteri. Cele două viitoare mămici împart în acest moment același salon și așteaptă cu nerăbdare să plece acasă.
VEZI ȘI: INCREDIBIL! O ADOLESCENTĂ DIN BOTOȘANI A DEVENIT MAMĂ LA DOAR 13 ANI
O mamă și fiica ei de 14 ani au născut în aceeași zi
Foarte mare le-a fost mirarea medicilor maternității din Botoșani în momentul în care au descoperit că o mamă și fiica ei de 14 ani sunt însărcinate și urmează să nască. Din nefericire, în anumite zone ale orașului, fetele aduc pe lume copii de la vârste fragede, deoarece duc un stil de viață foarte greu.
Potrivit medicilor, mama a dat naștere unei fetițe sănătoase, în timp ce fiica ei de 14 ani ani a născut un băiețel fără probleme de sănătate. Toți cei patru se află în afara oricărui pericol în acest moment și așteaptă cu nerăbdare externarea. Oamenii legii, însă, au intrat pe fir și urmează să investigheze cum a ajuns adolescenta de 14 ani să rămână însărcinată
„Este bine. Ea este mult mai matură emoțional şi fizic, după comportamentul avut în maternitate. Greutățile vieţii au maturizat-o mult mai repede şi s-a comportat diferit, nu ca o fetiță de 14 ani. Face parte dintr-un mediu stabil şi nu s-a pus problema ca mama şi fiica să nu plece în mediul familial”, a precizat Carmen Zaboloteanu, șefa Secţiei Neonatologie Maternitatea Botoşani
Medicii trag un semnal de alarmă pentru toate mamele și pentru toate tinerele care și-au început viața sexuală la o vârstă atât de fragedă. Se pare că numărul fetelor care devin mame înainte de a împlini vârsta de 18 ani a devenit din ce în ce mai mare față de anii trecuți. Zonele în care se practică astfel de obiceiuri sunt, de obicei, zonele rurale sau rău famate.