Mamă și fiică, bătute măr în plină zi. “M-a tras în mașină, să mă violeze!”

Publicat: 16/03/2019 | 11:02

Scene violente s-au petrecut, recent, în zona Gării din Vaslui. O mamă și fiica ei au fost lovite cu pumnii și picioarele, ziua, în amiaza mare, de un bărbat nervos. Potrivit victimelor, nu e prima dată când sunt bătute, ci a patra oară în doar două săptămâni. Motivul diferă de la victimă la agresor.

În timp ce victima spune că totul a pornit din cauza faptului că nu i-ar fi acceptat avansurile, agresorul susține că a izbucnit pentru că a primit nenumărate mesaje jignitoare din partea acesteia.

“De câte ori mă vede, sare să mă bată. Am vorbit un an de zile pe Facebook, el se băga mereu în seamă, voia să ies cu el la cafea, nu am vrut, dar nu i-am dat niciodată speranțe, nu am fost iubiți”, spune femeia. “Se victimizează. Am răbufnit, pentru că m-a provocat de foarte multe ori. A trimis tot felul de mesaje obscene soției și mamei mele”, spune în replică bărbatul, conform vremeanoua.ro.

Toată povestea a început anul trecut, când Lăcrămioara (42 de ani) și Petrică (40 de ani) au început să converseze pe Facebook. “Ne știam din vedere, pentru că locuim în aceeași zonă, apoi am vorbit pe Facebook un an de zile, dar a fost ceva de genul , povesteste femeia.

De cealaltã parte a baricadei, bãrbatul care a agresat-o spune cã a fost provocat pentru cã el si familia lui au primit numeroase mesaje cu injurii din partea femeii. “Într-adevãr, vorbeam cu ea pe Facebook, dar nu eu mã dãdeam la ea, ci ea era cea care se bãga mereu în seamã. Dacã îi spuneam cã mã duc la Bacãu, ”, povesteste Petricã.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult