Au trecut cinci ani de când Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu au dispărut fără urmă. Acum, „monstrul din Caracal” se află în spatele gratiilor, însă familiile celor două fete nu își găsesc liniște. Mama Luizei încă nu poate accepta ce s-a întâmplat cu fiica ei și este măcinată de durere și dor. Mai mult, femeia chiar a fost la pun pas de suicid. Distrusă de ce s-a întâmplat cu fiica ei, Monica Melencu a vrut să își ia viața. Ce spune femeia la cinci ani după ce fata i-a dispărut?
În urmă cu cinci ani, România era zguduită de tragedia din Caracal. În urma celor întâmplate, cele două fete care i-au căzut pradă lui Gheorghe Dincă au fost declarate moarte, iar bărbatul a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare. Însă, mama Luizei nu își găsește liniștea după ce s-a întâmplat cu fiica ei și recunoaște că a avut momente când a vrut să renunțe la viață. Ce spune acum femeia despre tot ce s-a întâmplat în familia ei?
(CITEȘTE ȘI: Mister elucidat! Al cui este al doilea ADN găsit sub unghiile dentistei din Brăila. Dosarul devine mai solid acum)
Deși au trecut cinci ani de când și-a pierdut fiica, iar potrivit autorităților cazul din Caracal a fost soluționat, mama Luizei nu se poate împăca nici acum cu ideea. Femeia este măcinată de dorul fiicei sale și apăsată de faptul că nici până acum nu știe ce s-a întâmplat cu aceasta. Monica Melencu este de părere că dosarul Caracal nu este soluționat cu adevărat.
De asemenea, femeia a mărturisit că atunci când a auzit că fiica ei și Alexandra Măceșanu au fost declarate moarte a vrut să se sinucidă. Mai exact, aceasta a vrut să se arunce în fața mașinii, căci și-a dat seama atunci că nimeni nu o să mai facă nimic pentru fata sa.
„Este o suferință ce nu poate fi depășită. Îți pierzi un părinte, o rudă… Dar un copil care nu era bolnav, accidentat, să ți-l ia cineva fără să te aștepți… Trebuie, însă, să mergem înainte. Pentru mine, personal, dar și pentru părinții mei, este foarte greu. Întrebarea care, în continuare, ne macină este ce s-a întâmplat. Asta este cel mai tragic. Noi nu știm ce să răspundem dacă ne chestionează cineva. Să credem diversiunea care s-a făcut în dosarul Caracal? Nu!
Nu mi-e rușine să recunosc. Sunt momente când clachez. Mă supăr și… În momentul în care au zis că le-a omorât, am vrut să mă arunc în fața mașinii. Sunt momente… Când clachez, când e o supărare… Poate în familie apar neajunsuri și te gândești (n.r. la sinucidere)”, a declarata Monica Melencu, potrivit spynews.ro.
De asemenea, suferința Monicăi Melencu este cu atât mai mare cu cât aceasta este de părere că fetele nu sunt moarte. Femeia este convinsă că au ajuns pe mâna traficanților de carne vine și suferă în continuare. Mama Luizei și-ar dori să își mai vadă fiica măcar o singură dată.
„Sunt cinci ani, nu zic că nu aș cunoaște-o, că sunt mama ei. Cred că e schimbată rău. Mi-aș dori să o mai văd, dar nu cred că mai e același om. E o legumă în prezent. Fetele nu meritau soarta asta. Gândiți-vă că la stradă sunt atâtea femei și nu s-a întâmplat nimic. Și uitați-va unde s-a ajuns cu cazul Caracal.
Eu văd lucrurile așa. S-a jucat un teatru în care actorul principal a fost Gheorghe Dincă. A fost un scenariu. Singurul care a fost vinovat – Gheorghe Dincă. Este părerea mea și nu o voi schimba niciodată. Fetele nu sunt moarte, sunt traficate. Dacă ești bărbat și iei o fată, nu te duci să o omori, atât timp cât poți să iei bani de pe urma ei. Totul a fost o diversiune, o bătaie de joc”, a mai spus Luiza Melencu.