Mama și bunicul Luizei Melencu nu cred că cel de-al doilea bărbat arestat în dosarul Caracal, acuzat că ar fi violat-o pe Luiza, este vinovat. „Este o manipulare”, a spus Monica Melencu.
„Persoana pe care au găsit-o, am spus-o și o spun: e o manipulare. Să tragă de timp”, a spus Monica Melencu, aflată împreună cu bunicul fetei dispărute în urmă cu opt luni în fața casei lui Gheorghe Dincă din Caracal.
Bunicul fetei, Stelian Iordache, crede că autoritățile vor să abată atenția de la adevărații vinovați. „Adevărații vinovați nu e… acest om amărât. Noi nu credem că acesta ar fi fost în stare să facă așa ceva. Ăsta pentru un pahar de țuică și o bucată de pâine și-ar fi vândut și sufletul. Nu e adevărat”, a spus Stelian Iordache.
Și rudele bărbatului arestat de procurorii DIICOT susțin că acesta este nevinovat.
„A spus că a lucrat acolo, în curte, la Dincă, dar nu cred așa ceva. Lucra la pământ, săpa. A fost în vara asta pe la el. Nu-l credeam în stare de așa ceva și nici nu mă gândesc la așa ceva. E bolnav, e… Mai făcea treabă prin curte, atâta știam, altceva nimic. Am fost uimită când am văzut așa ceva, am rămas șocată”, a spus sora lui Ștefan Risipițeanu, bărbatul acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu.
„Nu povestea absolut nimic. Spunea că are să-i dea Dincă 20 de milioane că a muncit pe acolo și că nu-i mai vede. Și i-am spus de unde să-i mai vezi, dacă e arestat. Spunea că îl culca afară, nu îl culca înăuntru. Nu cred să o fi violat-o, nu cred, că era un bețivan notoriu ăsta, abia se ținea pe picioare”, a spus și cumnatul bărbatului arestat.
Ștefan Risipițeanu va fi arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul București a admis cererea procurorilor. Acesta este acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu atunci când era sechestrată în casa lui Gheorghe Dincă.