Mama Luizei Melencu a venit, vineri, la Palatul Cotroceni, pentru a se întâlni cu un consilier al președintelui Klaus Iohannis. Monica Melencu a spus că vrea să îi spună președintelui Klaus Iohannis că familia sa a fost umilită și vrea să se afle adevărul în cazul fiicei sale.
Monica Melencu a declarat, vineri, că a venit la Palatul Cotroceni, pentru că are multe întrebări fără răspuns.
„Asta a fost un strigat de disperare, să sperăm că domnul președinte ne ascultă și se implică mai mult în acest caz. Sunt întrebări multe pe care le așteptăm de 8 luni și sunt fără răspuns. Nu știu dacă ne-ar putea ajuta, dar ca președinte al țării, domnia să cred că ar putea să se implice. (…) Eu aș fi vrut personal să vorbesc (cu președintele – n.r.), suntem persoane simple, aș fi vrut personal să vorbesc cu dansul. Nu pot să spun că sunt supărată (că nu o primește Klaus Iohannis, ci un consilier – n.r.), aș fi vrut personal să vorbim de la om la om cu dansul. În primul rând, vreau să îi spun că am fost umiliți și vreau să aflăm adevărul, ce s-a întâmplat cu adevărat, ce s-a întâmplat cu fiica mea”, a spus Monica Melencu, mama Luizei.
Întrebată ce simte după informațiile apărute în ultimele zile, în ceea ce îl privește pe vecinul lui Gheorghe Dincă, Monica Melencu a spus că ea crede că fiica ei nici nu a trecut prin casa lui Dincă și totul este, de fapt, o manipulare.
„Asta a fost o manipulare, asta e părerea mea, a fost o manipulare. Eu cred că fiica mea nici nu a trecut prin acea casă. Dar ținând cont că tot am vorbit de complici, făcând afirmația că fiica mea nu a trecut prin acea casă, a trebuit să existe un complice, dar dânșii, probabil, au găsit complicele nepotrivit. (…) Eu vă spun să audă toată țară, aceste fete nu sunt omorâte, aceste fete sunt traficate. Asta vreau să îi cer și domnului președinte să se meargă pe pistă de trafic de persoane. Această anchetă a mers de prima dată prost”, a mai spus Monica Melencu.
Femeia crede că Gheorghe Dincă la denunțat pe vecinul său în data de 6 decembrie pentru a scăpa și îi cere președintelui Klaus Iohannis să se implice pentru că a venit la Cotroceni „din disperare”.
„Acesta a fost un strigat de disperare și că domnia să, domnul președinte, am cerut-o și o cer, să se implice în acest caz, că președinte al țării. Mi-a făcut plăcere că ne-a acceptat, îi mulțumim frumos pe această cale, dar sper să se implice cât mai mult în acest caz. Asta e strigătul meu de disperare. Voi lupta până voi află adevărul și nu mă opresc aici, indiferent de situație nu mă voi opri aici”, a mai spus Monica Melencu.
Luiza Melencu (18 ani) a dispărut în luna aprilie 2019, după ce a luat o maşină de ocazie.