Mama lui Theo Rose pleacă de acasă când aude aceste cuvinte. Dezvăluire amuzantă făcută de părinții frumoasei artiste
Theo Rose este cunoscută pentru sinceritatea ei, moștenită de la părinți. Așadar, niciunul dintre ei nu se ferește să facă dezvăluiri din intimitatea familiei, unele amuzante, altele total neașteptate.
Artista a avut multă susținere din partea mamei și a tatălui ei. Astfel că a existat întotdeauna o relație specială. Sunt o familie unită și au demonstrat acest lucru de fiecare dată. Însă, așa cum se întâmplă la toată lumea, există și lucruri pe care doar cei apropiați le cunosc. Totuși, de această dată Nina Diaconu a făcut o mărturisire care a luat-o prin surprindere chiar și pe fiica ei.
Ce cuvinte o fac pe mama lui Theo Rose să plece de acasă
Invitată într-un podcast, vedeta a fost provocată să îi sune pe părinții ei pentru a le spune că îi iubește. Tatăl a reacționat foarte bine și chiar a spus că dacă aceste cuvinte sunt adevărate, el este foarte bucuros. În schimb, mama artistei a fost șocată să își audă fiica spunându-i aceste cuvinte frumoase, iar răspunsul ei a fost savuros.
„Ce-ai? Te-ai lovit la cap? Te împuști? Cum te-ai gândit tu?”, a reacționat mama lui Theo Rose, în urmă cu doi ani la podcastul Acasă la Măruță.
Totuși, în acest context Nina Diaconu a făcut o dezvăluire șoc. Surprinsă de faptul că fiica i-a spus că o iubește, femeia a mărturisit ce cuvinte o pot face să plece de acasă, dacă le aude din gura soțului ei.
„Eu plec de acasă dacă îmi spune tac-tu că mă iubește”, a spus mama lui Theo Rose.
Reacția Ninei Diaconu a stârnit râsete din partea fiicei ei, care a anunțat-o abia apoi că o va auzi o lume întreagă.
Theo Rose, sacrificii uriașe pentru carieră
Theo Rose a ajuns să fie una dintre cele mai apreciate artiste, cu un tarif care poate ajunge și la 10.000 de euro, în funcție de eveniment. Însă, nu a fost ușor pentru vedetă. A pornit la acest drum de când era foarte micuță, iar de-a lungul timpului a făcut foarte multe sacrificii pentru a ajunge în top. Jurata de la Vocea României a dezvăluit că de multe ori s-a lăsat pe locul doi, mai ales din cauza faptului că nu putea refuza propunerile pe care le primea.
Citește și: IUBITUL LUI EMIL RENGLE A FĂCUT FURORI LA VOCEA ROMÂNIEI! CUM L-A COMPLIMENTAT TUDOR CHIRILĂ, LA PRO TV
„Am neglijat orice altceva și mi-am văzut de carieră. Nu m-a interesat nimic: sănătate, cum mă alimentez. Și chestiile astea se resimt după o perioadă. Urăsc la mine că nu știu să zic , a declarat Theo Rose în cadrul aceluiași podcast.