Invitat de Teo Trandafir și Bursucu în emisiunea lor, Leonard Miron a rememorat ziua în care i-a spus mamei sale care este, de fapt, orientarea lui sexuală. Femeia a luat o decizie dură imediat ce fiul ei i-a mărturisit că este homosexual. În timpul noilor declarații, fostul prezentator a spus că, în trecut, a avut relații paralele: una cu o femeie, alta, cu un bărbat.
În vârstă de 51 de ani, Leonard Miron a precizat că momentul în care s-a decis să-i spună mamei sale că este gay a fost unul extrem de dificil. Șocul suferit de aceasta a făcut-o să nu vorbească cu fiul său timp de trei luni.
“Eram de 14 ani împreună cu Miguel când i-am spus mamei că sunt gay. Era cu doi ani înainte să moară. Ne-am certat de la niște vecini care erau gay și i-au adus pizza și nu a vrut să mănânce de la ei. A zis: «Eu nu vreau pizza homosexuală». Atunci i-am spus: «Și dacă eu sunt la fel?».
I-am zis: «Hai, să încetăm să ne mai prefacem că tu ai crezut că Miguel și ceilalți doi iubiți pe care i-am avut sunt doar prietenii mei». Atunci mi-a zis: «Nu vreau să te mai văd!». I-am zis: «Nu pot să te forțez». Am plecat în Anglia și trei luni nu mi-a răspuns la telefon. Apoi o săptămână vorbea monosilabic, după care vorbea de câinele vecinului, de vremea de afară, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic”, a declarat Leonard Miron ieri, la emisiunea “Teo Show”.
Discuția privind orientarea lui sexuală a avut loc cu doi ani înainte de decesul femeii. În 2013, mama lui Leonard Miron a fost diagnosticată cu temutul cancer pancreatic. La un moment dat, ea a refuzat să mai urmeze tratamentul care îi putea prelungi viaţa, iar în 2015, a părăsit această lume.
În cadrul interviului, Leonard Miron a recunoscut că, în perioada anilor ’90, a avut relații atât cu bărbați, dar și cu femei în același timp. Povestea amoroasă cu o fostă iubită a fost doar pentru ochii lumii.
“A fost o perioadă în care am avut o relație cu o colegă de facultate din aceeași grupă și, în aceleași timp, eram cu prima mea relație vorbind de bărbați. Nu a fost corect. Era în anii ’90, atunci apărusem la tv, atunci era în vigoare articolul 200 care condamna relațiile între persoane de același sex. Am ales duplicitatea ca să nu fac închisoare. Partenerul meu știa, dar domnișoara nu știa, nu am avut puterea să-i spun, a descoperit din altă parte”, a mai mărturisit Leonard Miron în cadrul emisiunii de la Kanal D.
Leonard Miron și-a adus partenerul de viață în Pitești, localitatea sa natală; fostul prezentator a povestit că el și Miguel se pregătesc de căsătorie.
Află și: Marina Almășan, scrisoare deschisă pentru Leonard Miron: “Ți-am citit declarațiile vomitate”
Sursa foto: Facebook / Leonard Miron