Mama lui Gabriel, distrusă de durere, după ce și-a pierdut unicul fiu: “Floarea mea s-a ofilit!”

Publicat: 20/07/2019 | 10:29

Gabriel și-a găsit sfârșitul într-una din bălțile bazei de agrement Clubul Pescarilor. Mama băiatului este distrusă de durere și, pe contul personal de socializare, postează mesaje tulburătoare. “Floarea mea s-a ofilit” sau “Băiatul meu m-a lăsat cu durere, cu sufletul rupt și cu amintirile”, sunt doar două dintre mesaje.

Gabriel va fi înmormântat duminică, la ora 12:00. Trupul neînsufletit al acestuia a fost depus la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui, acolo unde prietenii și colegii au început să ajungă încă de ieri pentru a-i aprinde o lumânare. Colegii de la clasa Științe ale Naturii, care urmau să sărbătorească în aceeași locație intrarea la liceu, au hotărât să nu mai petreacă, iar de banii strânși să cumpere o coroană de flori pentru Gabriel, anunță vremeanoua.ro.

Pentru că s-a speculat că băiatul ar fi trecut printr-o perioadã de depresie și chiar ar fi urmat consiliere psihologică, un apropiat al acestuia a ținut să clarifice lucrurile: “Nu e adevărat, nu era în depresie, posibil să mai fi avut câte un moment în care să nu fie foarte vesel, dar în depresie nu era. Gabriel era un băiat cu capul pe umeri, nu consuma băuturi alcoolice, ba dimpotrivă, ne sfătuia pe toți să nu bem foarte mult și ne înveselea pe toți”.

Mai mulți colegi ai băiatului au confirmat că acesta și alți câțiva adolescenți au intrat de mai multe ori în apă, fără ca nimeni să le spună ceva: “Gabi a intrat de două ori în apă, o dată fără tricou, iar a doua oară cu tricou”.

Rămasă fără unicul său fiu, mama băiatului a scris pe Facebook câteva mesaje sfâșietoare: “Destin… Dumnezeu hotărâște: băiatul meu m-a lăsat cu durere, cu sufletul rupt și cu amintirile. Ce rost mai are viața?”, “Floarea mea s-a ofilit”.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au demarat cercetări pentru ucidere din culpă și urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs evenimentul.

Gabriel a fost declarat decedat de catre cadrele medicale, care au încercat să îl resusciteze. Tatăl copilului a privit totul în genunchi, rugându-se ca fiul său să mai poată fi salvat.

Mai multe echipaje ale Inspectorarului pentru Situații de Urgență Vaslui s-au deplasat în Zona Industrială, unde un copil de 15 ani fusese dat dispărut. Prietenii cu care acesta a venit la scăldat i-au găsit șlapii, telefonul șI hainele pe un mal, însă la început au crezut că e o farsă și că băiatul se ascunde de ei.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult