Mama lui Alexandru Murgu, tânărul lovit mortal de Monica Odagiu, și-a revărsat durerea în fața jurnaliștilor: „Nu ar fi făcut asta niciodată!”

Publicat: 12/04/2023 | 23:30
Mama lui Alexandru Murgu, tânărul peste care Monica Odagiu a dat cu mașina / Sursă foto: colaj Facebook

Zilele acestea, mama lui Alexandru Murgu a făcut o serie de declarații neașteptate. După ce a auzit varianta în care fiul său s-ar fi aruncat în fața mașinii Monicăi Odagiu, femeia a răbufnit! Adevărul a ieșit abia acum la iveală. 

Pe data de 9 aprilie, Monica Odagiu a dat cu mașina peste Alexandru Murgu. Bărbatul în vârstă de 33 de ani fugise de la muncă pentru că se dusese în stare de ebrietate, iar șeful a vrut să-i cheme ambulanța. Chelnerul de cazinou s-a dus în stația de autobuz, dar fix când a ajuns în fața mașinii actriței, s-a dezechilibrat. Din păcate, artista nu a putut să-l evite, iar impactul a fost mortal!

(CITEȘTE ȘI: Momente pline de durere! Primele declarații ale mamei lui Alexandru Murgu, tânărul accidentat mortal de Monica Odagiu)

S-a sinucis Alexandru Murgu? Ce spune mama sa despre incidentul cu Monica Odagiu

Pe data de 12 aprilie, Alexandru Murgu a fost condus pe ultimul drum. Înainte de acest moment, mama sa a stabilit foarte clar faptul că nu este cu putință ca fiul său să se fi sinucis. De asemenea, nu fusese concediat de la locul de muncă. Lucrase acolo și înainte să se întoarcă în țară și se înțelegea bine cu întreg colectivul.

Alexandru Murgu, tânărul de 33 de ani / Sursă foto: Facebook

„M-a deranjat faptul că s-a spus că fiul meu s-a sinucis! Alexandru nu ar fi făcut niciodată asta! 

Apoi m-a deranjat faptul că s-a zis că a fost dat afară de la locul de la muncă. De la cazinoul unde lucra. Nu e adevărat! El a lucrat în mai multe rânduri acolo, dar mai lucra, mai pleca. Era iubit de toată lumea.

El a lucrat și în străinătate. A fost în Germania, în Anglia”, a mai spus mama tânărului de 33 de ani, potrivit impact.ro.

(CITEȘTE ȘI: Putea Monica Odagiu să evite tragedia petrecută duminică? Expert: „Nu ai de făcut decât două lucruri”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult