Dorian are 18 ani şi este bolnav de cancer. Bunicii au grijă de el, pentru că mama lui munceşte în Spania. De altfel, Dorian a ajuns pe mâinile buniciloc chiar de când s-a născut.
„Ţin foarte mult la viaţa mea. Vreau să trăiesc, nu vreau să mor. Am suferit destul. Am dureri groaznice, nu mai pot. Nu mai pot să merg cum mergeam înainte. (…) S-a îmbolnăvit şi mama (n.r. bunica lui), suferă foarte mult din cauza asta. Ea rămâne pentru mine mama mea, înseamnă foarte mult pentru mine. Ea m-a crescut, ea m-a ingrijit, a avut grija de mine”, a spus, îndurerat, băiatul de 18 ani.
„Aş vrea să fiu în locul lui, să mor eu. Numai să ştiu că sunt eu bine. (…) I-am spus (n.r. mamei băiatului) că tu când ai fost mică, Dumnezeu ştie cum te-am crescut, tu de ce nu au grijă de copilul tău? Hai că nu ai putut să-l creşti, dar barem când e bolnav grav. Mi-au spus doctorii că nu mai scapă (…) Nu a vrut să vină”, a spus şi bunica lui Dorian.
Simona, mama tânărului bolnav, susţine că nu are ce face şi că îi mai trimite bani fiului ei. Nu vrea să vină în ţară pentru că, spune ea, pierde locul de muncă.
„I-am trimis 200 de euro (…) Eu merg la psiholog şi iau tranchilizante. Situaţia economică din Europa nu mi-a permis să vin şi să las munca. Dacă las munca, am pierdut-o. Doar două zile libere am, sâmbătă şi duminică”, a declarat femeia pentru „Acces Direct”.