„Mama imi spune ca cine nu aduce bani nu mananca”

De: Cancan
Publicat: 25/06/2010 | 00:00
DISPERARE. Tot mai multi copii cer ajutor la telefonul de urgenta

Cand l-a auzit, a simtit ca-i sta inima-n loc. Copilul cu care vorbea – ii vom spune Denis pentru a-i proteja identitatea -, ii spunea, cu o voce precipitata, ca vrea sa se sinucida pentru ca familia sa nu mai are bani, ne-a povestit Ana Acatrinei, asistenta sociala la Asociatia Telefonul Copilului, care incearca sa-i ajute pe cei nevoiasi. Ana primeste zeci de astfel de telefoane zilnic si marturiseste ca abia mai face fata stresului emotional. Povestile de viata ale copiilor sunt tulburatoare si, din pacate, nu se pot face prea multe pentru ei. „In ultimele luni am incercat de 12 ori sa imi iau viata”, i-a spus Denis Anei. Aceasta era pentru a 13-a oara cand voia sa-si puna capat zilelor. „Mama imi spune ca cine nu aduce bani nu mananca”, a explicat el, disperat. Baiatul care are 15 ani a reusit sa supravietuiasca chiar si trei zile fara mancare, dar a ajuns la capatul puterilor. Parintii sai sunt alcoolici si il bat zilnic. „Tot ce imi doresc este o familie normala, insa oricum nu mai conteaza acum, caci sunt un nenorocit care nu merita sa traiasca, asa ca o sa mor, o sa sar din tren”, i-a mai spus Denis asistentei. Imediat, aceasta si-a alertat colegii, care au sesizat Directia pentru Protectia Copilului. Din fericire, povestea s-a terminat cu bine, copilul fiind oprit in ultima clipa de la sinucidere. Acum, cand saracia afecteaza tot mai multi romani, s-au inmultit apelurile disperate ale copiilor care cer ajutor financiar si locuri de munca pentru parintii afectati de criza. Varstele celor care suna sunt din ce in ce mai fragede, situatie care ii tulbura pe asistentii de la centru. „Nu poti sa nu te implici emotional. Dar trebuie sa-ti pastrezi luciditatea, pentru a-l linisti pe copilul care suna”, ne-a spus Nicoleta Brusalis, unul dintre „ingerii” de la asociatie. Suna si copii de patru ani Numai in acest an au fost semnalate, la numarul de telefon 116.111, 512 cazuri de abuz asupra copilului, 264 de solicitari de consiliere psihologica si 236 pentru consiliere juridica. Cei mai multi copii care suna au varste cuprinse intre 10 si 12 ani (29,26%), urmati de cei intre 13 si 15 ani (26,50%) si de cei intre patru si sase ani (2,18%).