Mama fetiței din Berceni ucisă la doar 12 ani, apărată de un cordon de polițiști. De ce s-au temut la audieri
În data de 9 iunie, mama fetiței de 12 ani, al cărui trup a fost găsit într-un apartament din Berceni, a ajuns la audieri în București. Un cordon de polițiști a stat vreme de 6 ore în fața clădirii de la Serviciul de Omoruri, acolo unde femeia a discutat cu anchetatorii.
Judecătorii au emis un mandat de arestare pe numele concubinului femeii, dar au dorit să stea de vorbă și cu ea. Nu se exclude varianta în care ar fi părtașă la crimă, așa că era nevoie de un lung interogatoriu, păzit bine de polițiști. De frică să nu scape posibila suspectă, oamenii legii au stat la ușă. De asemenea, ar fi putut apărea oameni furioși, care au văzut cazul intens mediatizat, și, pe fond emoțional, ar fi fost posibil să se năpustească asupra ei.
Pe data de 17 aprilie 2023, bunica Anamariei a discutat cu mama fetei și au stabilit să se întâlnească pe data de 21 aprilie. Când a venit ziua vizată, nu a fost chip să mai ia legătura cu cele două. La aproape 3 săptămâni după aceea, pe 5 mai 2023, tatăl biologic al fetiței a anunțat la secția 24 Poliție din Capitală că minora a dispărut.
La aproape o lună de la evenimentele sus enunțate, respectiv pe 3 iunie 2023, proprietarul apartamentului, în care locuiau fetița de 12 ani, mama sa și concubinul acesteia, găsește un cadavru ascuns în lada unei canapele. Anchetatorii iau probe de la tată și bunică și stabilesc, pe 6 iunie, că trupul este al fetiței de 12 ani, Anamaria.
Cazul Anamaria, fetița de 12 ani ucisă și ascunsă în lada unei canapele
Când a fost găsit și identificat cadavrul fetei, atât mama, cât și concubinul au fost dați în urmărire generală. Cei doi au fugit în Spania, cel mai sigur, la scurtă vreme după ce crima a fost comisă. Nu a durat mult până când polițiștii au dat de mama fetei chiar la locul ei de muncă. După primele declarații, femeia a spus că știe ce s-a întâmplat, că a fost martor și singurul vinovat este concubinul ei. Ulterior, mama fetiței a început să-și schimbe declarațiile, motiv pentru care oamenii legii încearcă, zilele acestea, să vadă care este adevărul: mama este doar martor sau și-a ucis propria fiică?
Femeia divorțase de tatăl copilului și avea o relație fericită cu un alt român, presupusul criminal care este dat în urmărire generală de Interpol. Rămâne de văzut cum se vor apăra cei doi și ce declarații vor oferi pentru ancheta în plină desfășurare.