Mama Denisei Răducu, scene sfâșietoare la mormântul fiicei
Peste câteva luni, se împlinesc patru ani de la moartea Denisei Răducu, dar mama artistei nu și-a revenit nici acum după pierderea suferită. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imagini sfâșietoare de la mormântul cântăreței.
La vârsta de 27 de ani, Denisa Răducu a fost diagnosticată cu carcinom hepatocelular, cel mai important tip de cancer de ficat. Artista nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire și s-a stins din viață pe 23 iulie 2017.
Denisa a lăsat în urma sa numai lacrimi și durere. În ultimele luni de viață, familia i-a fost aproape Denisei. În special, mama ei. Femeia a stat zi și noapte la căpătâiul fiicei sale și a încercat în fel și chip să-i mai aline suferința și să îi facă poftele.
La aproape patru ani de la tragedia care a zguduit o țară întreagă, mama artistei nu și-a revenit. Și-ar da viața să o aducă înapoi pe fiica ei și visează la ziua în care se va reîntâlni cu ea.
Imagini sfâșietoare cu mama Denisei Răducu
Mama Denisei Răducu își alină dorul la mormântul fiicei sale. Nu există zi să treacă fără ca Geta Dovleac să nu meargă la locul de veci al Denisei. Își pune obrajii pe piatra funerară și apoi o sărută, sperând ca relația specială pe care o avea cu fata ei să continue dincolo de granițele morții. (VEZI ȘI: CE STUDII A AVUT, DE FAPT, DENISA RĂDUCU. SE NUMĂRĂ PRINTRE CEI MAI ȘCOLIȚI MANELIȘTI)
O mamă care și-a îngropat fiica își strigă, încă, durerea la aproape patru ani de la tragedie.
”O visez seară de seară. A trecut la un moment dat cineva cu pepeni de vânzare pe drum și am luat și eu să dau de pomană pentru Denisa. Și noaptea am visat-o pe Denisa. Mă certa că nu am tăiat bine pepenele în cubulețe, nu l-am pus în castron, nu l-am așezat în frigider și nu am spus când l-am împărțit «Primească Dumnezeu pe Emilia Denisa».
În altă zi, am făcut varză călită cu coaste și mi s-au părut cam multe, așa că am scos una și am pus-o pe o farfurie, pe aragaz. Noaptea am visat-o pe Denisa, care-mi cerea coasta rămasă. De Moșii de Iarnă am împărțit piftie și unei singure vecine am uitat să-i pun o lingură. Din nou mi-a apărut în vis și mi-a spus să iau 30 de euro să cumpăr linguri, pentru că a mâncat piftia cu mâna”, a dezvăluit mama Denisei pentru taifasuri.ro
Fanii Denisei, versuri în memoria artistei
Fanii Denisei Răducu nu au uitat-o pe artistă. Zilnic, aceștia postează melodii de-ale Denisei și fotografii cu ea. Recent, ei au postat și câteva versuri sfâșietoare în memoria sa. Versuri menite, de altfel, să-i mai aline suferința mamei cântăreței. (CITEȘTE ȘI: AU TRECUT APROAPE 4 ANI DE LA MOARTEA VEDETEI, DAR… FAMILIA DENISEI MANELISTA ÎNCĂ SE LUPTĂ PENTRU MOȘTENIRE!)
Lumânări, flori și rugăciuni la mormântul Denisei
Tatăl Denisei a ridicat, în cimitir, un veritabil altar în care stau la loc de cinste lucrurile pe care artista le îndrăgea. Câțiva ursuleți de pluș, icoane, poze cu Denisa, dar și unul dintre CD-urile cântăreței au fost așezate în altarul ridicat de Emilian Răducu.
Locul de veci al artistei, acoperit de ghivece de flori și candele, este foarte des vizitat. Aproape zilnic, cei care au admirat-o pe cântăreața care s-a stins în vara lui 2017 vin la cimitirul din Ștefănești (Vâlcea) să aprindă o lumânare, să aducă flori și să spună câte o rugăciune la mormântul ei. (AFLĂ ȘI: COINCIDENȚĂ CUTREMURĂTOARE! PRIMA ȘI ULTIMA PIESĂ A DENISEI RĂDUCU AU FOST …)
”Mormântul Denisei a devenit loc de pelerinaj. Foarte multe persoane vin să aprindă lumânări și să aducă o floare. Denisa a fost extrem de iubită, lumea se pare că n-a uitat-o”, a declarat, cu mai multă vreme în urmă, un vecin al tatălui Denisei.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.