Deși au trecut trei ani de când Denisa Răducu s-a stins din viață pentru mama acesteia durerea nu s-a diminuat. Femeia nu poate trece mai departe peste pierderea suferită și încearcă să-i păstreze amintirea vie. Dar asta nu e tot, regretata artistă îi dă semne de dincolo.
Denisa Răducu ar fi trebuit să împlinească 31 de ani, dar din cauza bolii care a măcinat-o artista s-a stins din viață în 2017. Familia artistei a fost îngenunchiată de durere și nu a putut accepta acest lucru. Mama Denisei o visează seară de seară și-i îndeplinește orice-i cere.
„O visez seară de seară. A trecut la un moment dat cineva cu pepeni de vânzare pe drum și am luat și eu să dau de pomană pentru Denisa. Și noaptea am visat-o pe Denisa. Mă certa că nu am tăiat bine pepenele în cubulețe, nu l-am pus în castron, nu l-am așezat în frigider și nu am spus când l-am împărțit „Primească Dumnezeu pe Emilia Denisa”.
În altă zi, am făcut varză călită cu coaste și mi s-au părut cam multe, așa că am scos una și am pus-o pe o farfurie, pe aragaz. Noaptea am visat-o pe Denisa, care-mi cerea coasta rămasă. De Moșii de Iarnă am împărțit piftie și unei singure vecine am uitat să-i pun o lingură. Din nou mi-a apărut în vis și mi-a spus să iau 30 de euro să cumpăr linguri, pentru că a mâncat piftia cu mâna”, a dezvăluit mama Denisei pentru taifasuri.ro
Deși Denisa nu mai e în viață, apartamentul ei a rămas neatins. Părinții artistei nu au vrut să-l închirieze, ci să-l păstreze așa cum l-a lăsat cântăreața, înainte să moară. Nici măcar lenjeria de pe pat nu a fost schimbată, iar periuța de dinți a Denisei Răducu încă se află în baia acesteia.
“Apartamentul și mașina pe care le-a avut fata mea, Denisa, sunt ale fetei cele mari, ale surorii mari, ale Adelinei. Deci nu s-au închiriat, au rămas, sunt tot în sânul familiei. Alte discuții referitoare la treaba asta nu au fost. Nu ne facem probleme de genul asta, pentru că, în final, nu că am fi niște oameni sau o familie pe care să o dea banii afară din casă, dar sincer ce am putea să facem noi dacă am închiria apartamentul cu câteva sute de lei? Să plătim și taxe și impozite, pentru că orice venit e impozabil în ziua de azi. Și pentru ce?! Să mă trezesc mâine-poimâine cu pereții găuriți? Pentru că sunt fel de fel de oameni și fiecare e în felul lui.
Este așa cum și l-a lăsat Denisa, așa cum a dorit ea să și-l mobileze, așa cum a dorit ea să arate, deci nu s-a mișcat nimic, nimic, nimic de la locul lui. Tot ce avea ea, totul e la punct, fix cum și le-a lăsat ea. Lucruri de-ale ei, mobilă, tablouri, lucrurile pe care le avea și pe care și le-a cumpărat, felul în care și le-a aranjat, totul e la fel”, a spus tatăl cântăreței, cu mai multă vreme în urmă, la un post de televiziune.