Mama Cristinei Rotaru, foc și pară după ce ginerele ei a căzut în ispită la Insula Iubirii: ”Fără ea ești nul!”
Se complică lucrurile la Insula Iubirii sezonul opt. Tentația este una mare, iar cuplurile deja încep să se destrame. Până acum, cel mai solid cuplu, cel format din Andrei și Cristina a fost cel mai afectat. Bărbatul nu s-a sfiit să își arate sentimentele pentru ispita Diandra, iar acum cei doi sunt de nedespărțit. Acest lucru a afectat-o teribil pe Cristina. De când a văzut imaginile compromițătoare cu soțul ei bruneta varsă lacrimi amare, iar mama acesteia se pare că nu a mai suportat să își vadă fiica așa. Femeia a luat atitudine și a transmis un mesaj acid la adresa ginerelui său. Ce a putut să spună femeia despre Andrei?
Unul dintre cele mai greu încercate cupluri de la Insula Iubirii pare să fie cel format din Cristina (37 de ani) şi Andrei (31 de ani). Ei sunt singurul cuplu căsătorit din acest sezon, însă și cel mai măcinat de ispită. Cei doi au la activ nouă ani de căsnicie şi zece de relaţie, fiind nedespărțiți zi de zi, însă se pare că ispita Diandra a reușit să șteargă cu buretele acest lucru. Bruneta și-a croit drum în inima lui Andrei, iar acest lucru a distrus-o pe Cristina, dar a și atras o reacție acidă din partea mamei sale.
Mama Cristinei, replică acidă pentru Andrei
Imediat cum a ajuns în Thailanda, Andrei a fost învăluit de ispită. Diandra a fost cea care a reușit să îl cucerească încă de la prima privire și să îl facă să uite de tot de faptul că are o soție. Bărbatul și-a dat frâul liber sentimentelor și a dus interacțiunea cu ispita la un alt nivel. Cei doi au trecut de limitele unei apropieri și chiar și-au încununat povestea cu câteva săruturi.
Ei bine, în urma celor întâmplate, Cristina a fost distrusă de imaginile pe care le-a văzut, iar de zile bune varsă lacrimi amare. De asemenea, imaginile cu Andrei și Diandra au răscolit-o și pe mama brunetei, care nu a mai putut suporta și a reacționat în mediul online. Aceasta i-a bătut obrazul public ginerelui său și s-a arătat cât se poate de dezamăgită de faptul că acesta pare că a uitat într-o secundă o relație de 10 ani.
„Oameni buni, în ce etica a vieții sau conduită etică se scrie sau subscrie că trebuie să îți trăiești fericirea lângă prima femeie pe care o întâlnești, după 10 ani de căsătorie? Soția ta de 10 ani unde se află acum în trăirile tele de macho man? Nu cumva ești expirat de mult? Ea, soția ta îți dă valoarea, tu în curând fără ea ești nul”, a transmis în mediul online mama Cristinei.
Nu a fost prima reacție publică pe care femeia a avut-o. De asemenea, mama Cristinei a reacționat și atunci când fiica ei s-a aflat la primul bonfire în care a văzut trădarea lui Andrei. La acel moment, Cristina a izbucnit în lacrimi, iar mama ei a transmis un mesaj de susținere.
„Capul sus fetița mamei, nu ai de ce să îl pleci. Să plece capul în pământ de rușine cine te-a adus aici în batjocură. Nu te merită și nu te respectă. Te iubesc îngerul meu de copil. Insula Iubirii și-a dorit-o soțul tău, să arate de ce e capabil. Dezamăgire totală Andrei Rotaru”, a mai spus mama Cristinei.