Mama Andreei Tonciu, petrecere ca la carte în Dubai! Și-a sărbătorit ziua de naștere într-un local de lux

Publicat: 16/01/2023 | 11:27

Andreea Tonciu și familia sa se află de câteva zile într-o vacanță în Dubai. Cu toții se bucură de peisaj, de soare și se relaxează. Pe lângă asta și petrecerile sunt în toi, iar cea mai recentă a fost dedicată mamei vedetei. Femeia și-a sărbătorit ziua de naștere ca la carte, într-un local de lux din Dubai.

Cu mic, cu mare, familia Tonciu se distrează în Dubai, cu ocazia aniversării zilei de naștere a Mariei Tonciu, mama Andreei. Cum era de așteptat, au petrecut, așa cum se cuvine, într-un local de lux, unde s-au bucurat de bucate alese și băuturi fine.

Mama Andreei Tonciu a fost în centrul atenției, a fost răsfățată și a primit multe cadouri. Mai mult, în timpul mesei festive a fost adus și un tort, iar angajații localului i-au cântat „La mulți ani!” și au dansat pentru ea. Imagini de la petrecere au fost împărtășite de Andreea Toniciu și în mediul online. Vedeta i-a urat și ea „La mulți ani” mamei sale și a avut grijă ca aceasta să se simtă specială de ziua sa.

Maria Tonciu și-a aniversat ziua de naștere

(CITEȘTE ȘI: MAMA ANDREEI TONCIU A SPUS ADEVĂRUL DESPRE TOT CE SE ÎNTÂMPLĂ LA SURVIVOR: „A TRĂIT O TRAUMĂ”)

Maria Tonciu, momente grele

Acum, Maria Tonciu este fericită și se distrează alături de cei dragi, însă, în urmă cu doar câteva luni lucrurile nu erau așa roz. Viața de familie era pe cale să se destrame. Femeia a aflat că soțul a înșelat-o cu menajera casei. Descoperirea a fost una teribilă, iar Maria Tonciu s-a gândit imediat la divorț. Însă, în cele din urmă soțul a reușit să îi câștige iertarea, iar cei doi au mers mai desparte.

„Pentru că suntem de aproape 38 de ani împreună fizic și a zis că a făcut o greșeală pe care o regretă și pe care o s-o regrete tot timpul. I-am propus să mergem împreună la notar și să băgăm actele de divorț, dar în momentul în care a venit ziua semnării ni s-a dat o lună termen. M-a convins că o să fie totul ok și o să fim fericiți până la adânci bătrâneți.

M-am întâlnit o singură dată cu ea. Venise la o altă doamnă căreia i-o recomandasem, fiind vecina noastră. Întrebând-o de ce a procedat așa, a spus că nu știe. A făcut lucrul ăsta ca să se răzbune pe soțul ei, care, la rândul lui, a înșelat-o. Și l-a găsit pe Făt-Frumos al meu.”, declara Maria Tonciu.

(VEZI ȘI: ”DA, EA ESTE AMANTA SOȚULUI MEU!” PĂRINȚII ANDREEI TONCIU AU PROBLEME CONJUGALE. CANCAN.RO A VORBIT CU MAMA VEDETEI ȘI ARE DECLARAȚII EXCLUSIVE!)