Cazul ”Caracal” este departe de a fi încheiat, iar în anchetă au intervenit – la cererea DIICOT – și doi specialiști FBI care au efectuat analiza comportamentală a ”Monstrului din Caracal”. Supus unei expertize psihiatrice, Gheorghe Dincă a declarat, încă o dată, că a suferit anumite traume în copilărie și că le-a ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.
Conform celor declarate de Dincă, ambele adolescente au fost ucise în dormitor, nu în așa-numită ”Cameră a ororilor” din locuința sa. Însă Teodora Măceșanu, mama Alexandrei, continuă să spere că fiica ei este în viață.
Într-un live pe Facebook, intervievată chiar de unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, femeia a mărturisit că așteaptă să se trezească din acest adevărat coșmar.
„Alexandra mea trăiește! Aștept să îmi dea cineva o palmă și să mă trezesc din coșmarul acesta. Și pentru mine și pentru copilașul meu. L-am ferit de toate relele. Am încercat să fac tot ce e mai bun pentru el. Eu cred cu tărie că Alexandra mea va intra într-o zi pe poartă. Asta îmi spune inima. Că Alexandra nu este moartă. În ciuda ADN-ului pe care îl pot confirma ăștia. Alexandra este vie”, a spus Teodora Măceșanu, mama Alexandrei Măceșanu. Mai mult, mama Alexandrei crede că fiica ei a fost luată de cineva și dusă în străinătate, iar Gheorghe Dincă nu este decât un simplu pion. „Eu cred că este luată și dusă mai departe în străinătate. Dincă e un simplu pion”, a mai spus mama Alexandrei Măceșanu.