Majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie a inflației, promulgată de Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020, proiectul fiind aprobat luna trecută, cu unanimitate de voturi, de Camera Deputaților.
Camera Deputaților a adoptat, pe 15 octombrie, decizional, proiectul de lege privind majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020.
Proiectul a fost adoptat, unanim, de cei 242 de deputați prezenți în plenul Camerei.
„Iniţiativa legislativă vizează completarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993, în sensul introducerii unei norme privind majorarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie, pentru a menţine cuantumul acesteia la aceeaşi valoare de piaţă. Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020”, arăta proiectul de lege.
Inițiatorul proiectului, deputatul PNL Robert Sighiartău, a scris, pe Facebook, după adoptarea actului normativ, că alocațiile vor crește pentru a acoperi inflația și pentru a le asigura copiilor o alocație „cât mai decentă”.
„Am reușit! Încă o victorie pentru copiii României! Alocațiile copiilor vor crește anual din ianuarie 2020. Parlamentul României a votat în unanimitate propunerea mea legislativă de indexare a alocațiilor de stat pentru copii cu rata inflației Din 2020, anual, alocațiile vor crește pentru a acoperi inflația și pentru a le asigura copiilor o alocație cât mai decentă. Mă bucur că am reușit să duc până la capăt cele două proiecte. A fost greu, dar s-a terminat cu bine. Mulțumesc tuturor părinților și copiilor pentru susținere!”, arată mesajul lui Sighiartău.
Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:
a) 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora;
c) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.